Rezultate de toată rușinea la titularizare
Profesorii vasluieni au picat pe capete la examenul de titularizare. Patru cadre didactice au mânjit onoarea învățământului local cu o rușinoasă notă 1. Este vorba de trei profesori de educație fizică și unul de informatică și tehnologie a informației. Având în vedere că nota 1 este, de fapt, punctul care se acordă din oficiu, e de la sine înțeles că tot ce au scris a fost un dezastru greu de imaginat. Rezultatele de la titularizare oglindesc perfect situația dezastruoasă din ultimii ani de la testarea națională și examenul de bacalaureat.
Daniela PORUMB
Cadrele didactice vasluiene care au participat la examenul de titularizare au avut parte, vineri, de dovada clară că nu pot face carieră în învățământ fără pic de efort din partea lor. Se pare că unii au mers la examen având avantajul câtorva ani de vechime în breaslă, doar că au uitat că promovarea unui examen implică și deschiderea unor cărți. E drept sunt și excepții cu care Vasluiul se poate mândri, însă tabloul, în ansamblu, este o rușine, o pată uriașă pe obrazul învățământului vasluian.
Din 683 de cadre didactice înscrise în cursa pentru ocuparea unui post titularizabil în învățământ, 83 au ales să nu se prezinte, 61 s-au retras din examen, doar 539 având curajul să susțină examenul până la capăt.
Pentru o parte dintre aceștia, intuiția a fost una bună, doi dintre cei încriși reușind să ia examenul cu nota 10: un profesor de educație fizică din Berezeni și o educatoare din Huși. La polul opus se află patru cadre didactice care au mânjit onoarea învățământului local cu o rușinoasă notă 1. Este vorba de trei profesori de educație fizică și unul de informatică și tehnologie a informației. Având în vedere că nota 1 este, de fapt, punctul care se acordă din oficiu, e de la sine înțeles că, fie au predat foaia goală, fie tot ce au scris a fost un dezastru greu de imaginat.
De același penibil s-au umplut și alte 112 cadre didactice (dacă li se mai poate spune așa) care au reușit „performanța” de a obține între 1,01 și 4,99, în timp ce 98 de colegi de-ai lor au tras de păr note cuprinse între 5 și 5 și alți 67 au reușit să obțină între 6 și 6,99.
Din nefericire, unii dintre cei care au luat note de tot râsul sunt de ani buni în fața elevilor. Un exemplu în acest sens este cel al unei profesoare de istorie care, cu 19 ani vechime în învățământ, a luat nota 2,35 la titularizare. De asemenea, un maistru-instructor care predă de 20 de ani la catedră a fost notat cu 2,60.
„Ce pot să spun decât că îmi este rușine cu asemenea profesori. Chiar dacă ai studii superioare, nu poți să te duci în fața elevilor cu nota 1. Din păcate, din cauza deficitului mare de cadre calificate, vom fi nevoiți să apelăm din nou la cei cu note mici la titularizare dacă vor rămâne locuri libere. Oricum, subiectele sunt total diferite față de ce predau acești profesori la catedră. Partea științifică are o pondere mult mai mică la examen decât partea de metodică, de psihopedagogie. Asta este nuca tare pentru candidați”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă, pentru mediafax.ro.
Pentru a ocupa un post titularizabil, adică să fie încadrați pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină la examen minimum nota 7. Doar 47,86%, adică 258 de profesori pot spera acum la ocuparea unui post pe perioadă nedeterminată.
Pentru concursul de ocupare a posturilor vacante în invățământul preuniversitar, Inspectoratul școlar Județean Vaslui (ISJ) a publicat 1.456 de posturi vacante pentru angajare pe o perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 400 sunt posturi complete (adică cu normă întreagă), iar 1.056 sunt incomplete.
Doar 191 de catedre vor fi titularizabile, cu angajare pe perioadă nedeterminată, celelalte fiind cu angajare pe un an.
Repartizarea candidaților pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va realiza printr-o ședință publică organizată de ISJ Vaslui în zilele de 31 iulie și 1 august. Aici vor participa 258 de candidați, care au reușit să ia note mai mai sau egale cu 7.
O altă etapă de repartizare va fi organizată în perioada 4-5 august pentru cei care vor ocupa un post pe perioadă determinată. Aici vor participa 165 de cadre didactice.