La Bârlad nu se mai fac expertize medico-legale
Din cauză că echipa de conducere a spitalului nu a fost de acord cu angajarea nici măcar a unei asistente, bârlădenii, dar și locuitorii comunelor arondate, trebuie să bată drumul până la Vaslui pentru un certificat medico-legal.
Mihaela NICULESCU
Din luna aprilie, cabinetul de medicină legală din cadrul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” este închis. Situația este destul de alarmantă, întrucât numărul de agresiuni fizice, violențe, crime și decese suspecte este destul de mare în Bârlad și zonele limitrofe. Cabinetele din Ambulatoriul de Specialitate sunt asaltate permanent de persoane care au nevoie de un medic legist. Singurul răspuns pe care îl primesc este o ușă trântită în nas și o indicație la fel de rece: „Mergeți la Spitalul Județean Vaslui, la cabinetul de medicină legală”.
Deplasarea este un adevărat chin, mai ales pentru cei care au suferit răni, traumatisme grave, durerea fiind insuportabilă.
Această situație nemaintânită în municipiul Bârlad a apărut în urmă cu patru luni, după ce medicul legist Georgeta Vădineanu și asistenta medicală de la acest cabinet au ieșit la pensie. Ce-i drept, cabinetul ar putea funcționa fie și dacă aici ar exista chiar și o asistentă, care să se ocupe de primirea pacienților, registre, evidențe, fișe etc. În aceste condiții, situația s-ar rezolva, pentru că, prin rotație, vor veni la cabinet medicii legiști Sergiu Săvinescu și Sorin Moldoveanu de la Vaslui. Însă conducerea spitalului nu a aprobat angajarea unei alte asistente, motivul invocat fiind lipsa de bani.
Toate persoanele care au nevoie de medic legist trebuie să se prezinte la cabinetul de Medicină legală din Vaslui, până la ora 14. Și, să nu cumva să uite banii și actele acasă: actul de identitate, 38 de lei – taxă pentru leziuni traumatice, 50 de lei – taxă pentru examen ginecologic și un timbru fiscal în valoare de 1 leu. Examenele medico-legale se fac între orele 9 și 12, iar completarea certificatelor se face în intervalul orar 12-14.