Ponta renunță la pactul de coabitare cu Băsescu. SCRISOAREA premierului. Răspunsul lui Traian Băsescu
Premierul Victor Ponta îi trimite o scrisoare președintelui Traian Băsescu, în care îi spune că nu mai este valabil pactul de coabitare, a informat Guvernul. Premierul se referă în scrisoare la declarații de marți ale președintelui potrivit cărora pactul ar fi reprezentat „o păcăleală”.
UPDATE 22:06 – Oprea: Președintele îi recomandă premierului să se mai gândească dacă dorește denunțarea Acordului
Președinte Traian Băsescu îi „recomandă” premierului Victor Ponta „să se mai gândească dacă, într-adevăr, dorește denunțarea Acordului de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul României”, se arată într-o declarație a purtătorului de cuvânt al șefului statului.
Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, a transmis miercuri seară o declarație referitoare la scrisoarea premierului Victor Ponta, trimisă miercuri președintelui Traian Băsescu, potrivit căreia nu mai poate considera valabil Acordul de colaborare instituțională între președintele României și prim-ministrul României.
Guvernul a confirmat faptul că premierul Ponta a transmis, miercuri, președintelui scrisoarea de denunțare a pactului de colaborare instituțională semnat de cei doi, ca urmare a declarațiilor făcute marți de șeful statului.
„Ținând cont de declarațiile pe care le-ați făcut în data de 05 august, amintite anterior, devine evident că Pactul de colaborare instituțională nu mai produce efectele politice și instituționale pentru care a fost întocmit. În urma afirmațiilor pe care le-ați făcut public în ziua de marți, devine clar pentru toți românii, dar și pentru partenerii noștri că ați semnat acest document cu rea-credință, fără a vă asuma în realitate principiile sale. Prin urmare, vă aduc la cunoștință pe această cale faptul că, în actualele condiții, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituțională semnat în decembrie 2012”, afirmă premierul în document.
„Am luat act de declarațiile dumneavoastră, din data de 05 august 2014, conform cărora Pactul de colaborare instituțională a reprezentat ”o păcăleală”. Pe această cale, vă reamintesc ceea ce ați afirmat, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la acest document: ”Da, l-am păcălit pe Victor Ponta cu pactul de coabitare. Eu eram cu spatele la zid! Aveam o majoritate de 70%, care putea să nici nu discute cu mine…”. Acest document a fost semnat de mine din dorința de a evita o nouă criză politică și pentru a da un semnal că în România instituțiile pot funcționa normal, indiferent de persoanele care le conduc. Vă readuc aminte că, în acea perioadă, tocmai dumneavoastră ați fost cel care ați prezentat documentul, în public, liderilor europeni, printre care președintelui de atunci al Comisiei Europene și președintelui Parlamentului European, dar și ambasadorilor acreditați la București. Acest document a fost adus la cunoștință partenerilor României, ca o dovadă că suntem capabili să asumăm regulile democratice și să veghem la buna funcționare a instituțiilor”, mai spune Ponta în scrisoarea deschisă.
Premierul menționează totodată că rămâne în continuare convins că, „în orice situație politică și dincolo de orice dispută personală, președintele și prim-ministrul trebuie să colaboreze pentru binele public”. „Din păcate, dumneavoastră ați arătat în mod repetat că nu sunteți interesat de acest lucru”, mai spune el.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la B1 TV, că Victor Ponta este un politician ”mai slab” decât el și că l-a păcălit pe acesta să semneze pactul de coabitare, arătând că, dacă difuzează toate înregistrările întâlnirilor de la Cotroceni, se va vedea că Ponta este ”o slugă”.
”Slavă Domnului, de lipsa de experiență a domnului Ponta care a semnat celebrul pact”, a spus Băsescu, la B1 TV.
Întrebat dacă, în acest sens, ”l-a păcălit” pe Ponta, Băsescu a răspuns: ”Da”.
”A fost un politician mai slab decât mine, am fost negociator mai bun decât el și ați văzut cum e în fața mea la…da? Și l-aș ruga să nu mai insiste să dau toate întâlnirile pentru că va ieși mai prost. L-am văzut, la o emisiune la Antena 3, că Ponta cere să se dea toate înregistrările de la consultări. Să nu mai spună încă o dată, pentru că s-ar putea să le dau, la cererea lui. Pentru că o să vedeți o slugă. Vi-l imaginați pe Ponta să spună: sunt fericit, domnule președinte, când discutam cu acordul cu Fondul, da, e foarte bine domnule președinte, sunt de acord, domnule președinte? Vi-l imaginați? Ăsta este viitorul președinte, cel care crede că poate fi președinte”, a mai spus Băsescu.
Intitulat „Acord de colaborare instituțională între președintele României și primul-ministru al Guvernului”, pactul de coabitare, cum a fost numit atât în mediul politic cât și în mass-media, datează din 12 decembrie 2012, imediat după alegerile paarlamentare și înainte ca Traian Băsescu să-l desemneze din nou pe Victor Ponta premier.
Documentul, păstrat secret o perioadă, a fost semnat de Traian Băsescu și Victor Ponta, la acel moment fiind prezenți și Crin Antonescu și Liviu Dragnea. Documentul era destinat „păstrării stabilității țării și asigurării unui climat funcțional, bunei guvernări” și asigurării încrederii piețelor internaționale, prin „armonizarea pozițiilor comune în cadrul puterii executive, cu respectarea atribuțiilor constituționale ale președintelui și Guvernului”.
Acordul făcea referire la evitarea confruntărilor publice inutile, la soluționarea diferendelor și la consultarea ex-ante în privința mandatelor care vizează politicile europene, dar și la independența justiției, Ponta și Băsescu angajându-se, sub semnătură, că independența Justiției nu va fi alterată direct sau indirect. De asemenea, documentul impunea părților să manifeste „respect pentru valorile constituționale și pentru instituțiile fundamentale ale statului, începând cu Justiția, care nu trebuie să fie atacate și, astfel, delegitimate”.
Potrivit Acordului, părțile se mai angajau să se abțină de la atacuri la adresa instituțiilor statului de drept, documentul stabilind chiar și un „cod de conduită”, potrivit căruia părțile urmau să „îmbrățișeze reguli mininale de adresare respectuoasă, cu referire directă la funcția partenerului și adresarea la plural”.
Prezent la Consiliul European din decembrie 2012, președintele Traian Băsescu a înmânat documentul liderilor europeni, printre care președintele CE, Jose Manuel Barroso, președintele PE, Martin Schulz, și președintele Franței, Francois Hollande. Președintele le-a dat acestora acordul tradus în limba enleză, la poza de familie. El nu a vrut să dezvăluie imediat în mod public despre ce este vorba, spunând doar că este un „document în interesul României”, fără a preciza însă și conține acesta.
Liderul PNL Crin Antonescu a vorbit primul, public, despre o „întâlnire informală” între șeful statului și premier, la care „nu a semnat nimeni în numele USL ceva”. La rândul său, premierul Victor Ponta afirma, pe 17 decembrie, că documentul a fost semnat și de el, în calitate de prim-ministru, și viza „colaborarea instituțională Președinție-Guvern”, cu asigurări de respectare a Constituției. „Nu e de coabitare, că eu am schimbat titlul, este de colaborare interinstituțională”, a subliniat, atunci, Ponta. Ulterior, acordul a fost făcut public atât de președinte, cât și de premier.
Sursa: mediafax.ro