Social

Cerul, plin de surprize pentru bârlădeni

Bârlădenii s-au delectat duminică, printre stele și planete. Aceștia au făcut cunoștință îndeaproape cu planeta Saturn, dar și cu Luna, care la acest final de săptămână a fost mai mare ca oricând. Pe parcursul întregii luni, cerul va continua să-și arate „podoabele”.

Sfârșitul de săptămână a îmbogățit cunoștințele bârlădenilor în domeniul astronomiei. Duminică bârlădenii care au ieșit la o plimbare nocturnă în Parcul „Victor Ion Popa” au fost întâmpinați de reprezentanții Observatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”, cu un telescop care le-a oferit posibilitatea de a analiza Luna și planeta Saturn de aproape.

Cerul a fost un adevărat spectacol, luna fiind mai strălucitoare ca oricând. Tot duminică, a fost momentul în care Pământul, Soarele și Luna s-au aliniat.

Bârlădenii care au ratat fabulosul spectacol oferit de planete pot merge de marți până sâmbătă la planetariu, unde vor avea loc proiecții de la orele 11, 13 și 15. De asemenea, se pot prezenta și la Observatorul astronomic în fiecare vineri, între orele 21 – 23, unde pot face cunoștință cu stelele.

„Am avut această inițiativă pentru a promova astronomia în rândul publicului și, totodată, să le amintim trecătorilor de secția de astronomie a Muzeului «Vasile Pârvan». Aceasta nu este prima ieșire în mulțime, ci periodic, Observatorul Astronomic organizează astfel de ieșiri” ne-a declarat Ciprian Vîntdevară, muzeograf la Planetariu și Observatorul Astronomic Bârlad.

În august, cerul va continua să își arate frumusețea. Această lună este cunoscută ca fiind și luna curenților meteorici. Cel mai popular curent meteoric este Perseidele, care va avea maximul de activitate în această noapte. Din păcate anul acesta maximul curentului Perseide va fi aproape invizibil din cauza prezenței Lunii pe cer. La noapte, Luna va fi aproape de faza de Lună Plină și lumina acesteia va estompa majoritatea meteorilor mai slabi strălucitori. Curenții meteorici sunt în general fenomene astronomice pretențioase. Pentru a putea fi observați nu trebuie să fie Luna pe cer.

Pe 18 august, un alt fenomen astronomic va încânta privirile atât pasionaților de astronomie, cât și curioșilor care vor să descopere frumusețile cerului. Atunci, spre orizontul estic, se va putea vedea cum planetele Venus și Jupiter sunt foarte apropiate. Specialiștii consideră că sunt șanse ca Venus și Jupiter să fie observabile chiar în același câmp al telescopului, mai ales dacă se va folosi un ocular de câmp larg. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button