Sanatate

Toamna vine cu multe boli

Diferențele majore de temperatură și schimbările atmosferice determină apariția unor afecțiuni caracteristice toameni. Astfel de afecțiuni se manifestă prin dezvoltarea unor alergii, infecții sau chiar boli cronice.

George VARZARI

Cele mai frecvente afecțiuni caracteristice anotimpului de toamnă sunt răcelile comune. Din cauza diferențelor de umiditate, a ploilor, a vântului are loc o cădere a sistemului imunitar, favorizând apariția răcelii. Afecțiunea poate fi provocată de un număr de peste 150 de tipuri de virusuri, deși nu au același grad de severitate comparativ cu cele apărute în perioada de iarnă. Simptomele răcelii se pot manifesta prin secreții nazale, inflamare sau durere a gâtului, strănut, tușit, dureri ale capului, senzație de durere șI slăbiciune a organismului. Transmiterea se poate face de regulă prin contact direct (strângerea mâinii cu o persoană bolnavă), dar șI indirect prin contactul cu suprafețe infectate). Deși nu există un tratament pentru răceală, medicii recomandă repausul la domiciliu și consumul a cat mai multe lichide. Medicamentele au rolul numai de a ameliora simptomele răcelii. Medicii recomandă ca măsuri de prevenire spălarea pe mâini, întărirea sistemului imunitar și evitarea contactului cu bolnavii.

Alte afecțiuni care apar foarte des în perioada de toamnă, dar și de primăvară, sunt alergiile și astmul.

Astmul alergic este cel mai des întâlnit tip de astm: la aproximativ 90% din copiii prezintă și 50% dintre adulți. Astmul alergic se manifestă în principal prin strănut, tuse, dificultăți respiratorii, precum și încordarea pieptului. Apariția afecțiunii se datorează unor substanțe specifice precum polenul, mucegaiul, miros de de chimicale.

Insuficiența cardiacă, mai ales în lunile de toamnă, reprezintă o amenințare pentru persoanele care suferă de afecțiuni cardiovasculare. Datorită adaptării la condițiile de mediu, poate exista o suprasolicitare a sistemului cardiovascular, având urmări grave. Insuficiența cardiacă este de doua feluri: cronică sau acută. Insuficiența cardiacă cronică se manifestă prin oboseală, bătăi neregulate și rapide ale inimii, tuse, extenuare, retenția de lichide ce cauzează creșterea rapidă în greutate, precum și dificultăți de concentrare. Insuficiența cardiacă acută prezintă simptome asemănătoare, dar mult mai severe. Cei mai importanți factori de risc sunt reprezentați de abuzul de alcool, diabet, hipertensiune arterială. Tratamentul se face de cele mai multe ori printr-o combinație de medicamente prescrise de doctor.

Bolile reumatice precum artrita, frecvente mai ales în sezonul de toamnă, pot cauza dureri articulare. Aceste afecțiuni se pot manifesta prin inflamații, durere, rigiditate, iar în cazuri grave chiar pierderea mobilității prin afectarea articulțiilor, tendoanelor sau ligamentelor. Tratamentul afecțiunilor reumatice presupune băi calde, antiinflamatoare, analgezice, sau chiar evitarea ieșirii pe condiții de temperatureă scăzută.

Medicii recomandă, odată cu venirea anotimpului de toamnă, întărirea sistemului imunitar prin consumul de limonadă, fructe, legume, reducerea consumului de zahăr alb, dar șI odihna suficientă.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button