National

Premierul Ponta, o noua "pomana electorala" inaintea alegerilor: La rectificarea din septembrie redam drepturile financiare actorilor si categoriilor asimilate

Premierul Victor Ponta a anuntat, joi, la emisiunea „Sinteza zilei” de pe Antena 3, ca la rectificarea bugetara din luna septembrie Guvernul va adopta o Ordonanta prin care se vor reda drepturilor financiare actorilor si celorlalte categorii asimilate, el aratand ca este vorba de aproximativ o mie de persoane si ca exista resursele necesare.
„La rectificarea din luna septembrie putem sa adoptam si Ordonanta prin care drepturile pe care TTraian Basescusi EEmil Bocle-au taiat sunt reluate – deci nu dam ceva noi in plus – exact drepturile pe care le-au avut, cred ca din 2003 sau 2004, acea indemnizatie. Nu e in niciun caz vorba de o avere si e vorba despre o mie si ceva de persoane, mari artisti, mari valori. Putem si avem capacitatea sa punem din nou legea in actiune”, a spus Ponta,  la Antena 3.
El a aratat ca cei in cauza merita sa le fie redate drepturile financiare. „Am primit un memoriu, dar nu am vrut sa spun pana nu am fost convins ca am resursa. Vorbim aici de Florin Piersic, de Sebastian Papaiani, de oameni care realmente cred ca pentru fiecare dintre noi reprezinta ceva”, a spus Ponta, citeaza Mediafax.
Scurt istoric
In 30 decembrie 2008, Guvernul Boc adopta ordonanta 230, care afecta in mod egal si nediscriminatoriu: pe magistrati, pe fostii militari si politisti, dar si pe actorii, profesorii si medicii reveniti in sistem dupa pensionare. Guvernul a mai prevazut textul ordonantei un articol care le cerea militarilor si politistilor care aleg salariul sa returneze platile compensatorii incasate la pensionare. vezi aici o analiza HotNews a momentului respectiv
Guvernul Boc a avut in vedere cateva realitati simple: fondul de pensii este gol sau prabusit. Altfel spus, in contextul crizei, Guvernul s-a vazut obligat sa taie masiv cheltuielile publice, sa stopeze risipa si sa elimine categoria bugetarilor de lux.
Actori renumiti ca Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu sau Ion Caramitru au iesit atunci public cu critici dure impotriva Guvernului Boc, amenintand ca vor ataca ordonanta in instanta. Actorii pensionati s-au plans ca noile reguli le interzice practic sa mai joace, desi inca pot si isi doresc sa o faca, iar daca ar alege salariul ar fi privati pe nedrept de un drept castigat dupa zeci de ani de munca: pensia.
Masura anuntata de Ponta se inscrie pe linia celorlalte masuri cu tenta electorata luate in pragul alegerilor prezidentiale: electorata, reducerea CAS-ului, banii dati Bisericilor si reducerea taxei pe constructiile speciale.
Taxa pe constructiile specialese reduce
Premierul Victor Ponta a anuntat joi ca taxa pe constructiile speciale se va reduce de la 1,5% la 1% iar toate veniturile incasate din acest impozit vor intra in bugetele autoritatilor locale. „Taxa pe constructiile speciale vreau sa o reducem si putem sa o reducem de la 1,5 la 1% si toate veniturile sa fie colectate si sa intre in bugetul autoritatilor locale”, a spus Ponta.Ponta a anuntat inca de acum doua saptamani ca doreste ca o parte din taxa pe constructiile speciale sa mearga catre bugetele locale, prin noul buget 2015- 2016.
„Electorata” -restructurarea creditelor
„Electorata” se va aplica pentru persoanele cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/luna, dar cu o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunara de plata, de la 50% la 35%.
Potrivit formei finale a ordonantei de urgenta, deducerea din venitul lunar impozabil a fost mentinuta la 900 de lei, restructurarile fiind permise pana la finele lui 2015. Astfel, fiecare client care va obtine o restructurare a creditelor in conditiile solicitate de stat ar putea primi un beneficiu lunar de cel mult 144 de lei, aferent impozitului de 16% aplicat la suma maxima deductibila.
Ulterior, pe 22 august,premierul Victor Ponta recunosteaca ordonanta de urgenta legata de finantarea creditelor restante cu ajutor din partea statului, denumita „electorata”, nu este functionala deoarece nu exista „entuziasm” in sistemul bancar, iar Guvernul nu se poate implica in atributiile BNR.
Reducerea CAS cu 5% la angajator
Consiliul fiscal avertizeaza ca in urma reducerii CAS cu 5 puncte procentuale, fara masuri de compensare a impactului financiar, exista riscul de inregistrare a unui derapaj major in politica fiscal-bugetara din 2015 si chiar apropierea deficitului bugetar de pragul de declansare a procedurii de deficit excesiv.
Comisia de buget, finante a Camerei Deputatilor a respins, marti, cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu la legea privind reducerea CAS cu 5% la angajator, legea urmand sa fie dezbatuta in sedinta luni a plenului, la care va participa si ministrul Finantelor, Ioana Petrescu.
6.000.000 de lei pentru Biserici
HotNews.ro a relatat la finalul saptamanii ca premierul Victor Ponta a semnat joi, 28 august, o Hotarare de Guvern prin care se vor aloca 6.000.000 de lei din Fondul de rezerva bugetara pentru sprijinul financiar a trei unitati de cult: Centrul Eparhial Iasi (judetul Iasi), Manastirea Nicula (judetul Cluj) si Manastirea Tismana (judetul Gorj), potrivit unui act normativ publicat vineri in Monitorul Oficial.
Amintim ca, pe 15 august, premierul Victor Ponta a participat la slujba Adormirii Maicii Domnului la Manastirea Nicula, din judetul Cluj. Intrebat de ziaristi ce l-a impresionat cel mai mult la aceasta manastire, Ponta a declarat: „(…) sprijinul acordat pentru continuarea lucrarilor pentru intregul complex si cel mai important, de asemenea, este partea de infrastructura a comunitatii locale. Tocmai asta am vorbit cu primarul, despre proiectul de canalizare, de care este nevoie pentru ca toata zona sa se poata dezvolta pentru pelerini. Va multumesc. O zi buna!”
Intrebat daca a avut vreo dorinta la icoana facatoare de minuni, acesta a spus: „Da, dar nu am dorinte politice. Am dorinte legate de familie, de sanatate, politica e mai putin importanta”.

Sursa: hotnews.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button