12 lucruri INEDITE despre Elveția: Cum ar reacționa țara în caz de război
Elveția este o țară renumită pentru nivelul de trai ridicat sau pentru peisajele sale superbe, însă există numeroase lucruri pe care foarte puțini oameni le știu despre această mică țară din Europa, scrie Business Insider.
Potrivit Business Insider, iată o listă cu 12 informații mai puțin cunoscute despre Elveția:
1. Dacă începe să ningă puternic în timpul nopții, până dimineață este atât de multă zăpadă încât drumurile sunt acoperite complet, ceea ce face ca șofatul să fie imposibil. Cu toate acestea, autoritățile reușesc de fiecare dată să curețe străzile până la ora 8 dimineața.
2. În caz de război nuclear, Elveția are buncăre capabile să găzduiască întreaga populație (aproape 8 milioane de locuitori).
3. În caz de război, autostrăzile din Elveția pot deveni piste de aterizare sau decolare prin îndepărtarea gardurilor de separare a sensurilor de mers.
4. Piloții din armata elvețiană nu pot atinge viteza sunetului în timpul antrenamentelor. Din cauza dimensiunii reduse a țării (41.290 kilometri pătrați), ar fi imposibil ca aceste avioane să nu intre în spațiul aerian al altor țări dacă ar zbura la astfel de viteze. „În ceea ce priveștele aeronavele supersonice, Elveția are un acord cu Franța prin care i se permite să intre în spațiul aerian francez pentru a putea atinge astfel de viteze”, a declarat un localnic.
5. În Lausanne, pentru a optimiza taxarea pentru colectarea deșeurilor menajere, sacii de gunoi au mărimi standard, impozitul local fiind inclus în preț. În cazul în care se aruncă mai mult gunoi, atunci se plătește mai mult. În plus, dacă locuitorii nu folosesc sacii pentru a arunca gunoiul, pot de asemenea să aibă probleme.
6. În ciuda dimensiunii sale reduse, Elveția are patru limbi oficiale (germana, franceza, italiana și retoromana). Germana vorbită în Elveția se diferențiază de cea din Germania, fiind denumită „germana elvețiană” și nu are o reprezentare scrisă. De multe ori, nativii din Germania susțin că nu înțeleg nimic din germana elvețiană.
7. Producătorii de ciocolată au dezvoltat tehnici pentru a crea sortimente de ciocolată cu aur comestibil.
8. În cazul unui conflict militar, dacă Elveția dorește să blocheze accesul în țară, o poate face cu ajutorul unui număr redus de soldați, deoarece tunelele și multe dintre autostrăzi sunt dotate cu tuburi de oțel care pot fi ridicate cu doar o apăsare de buton. De asemenea, copacii au fost astfel plantați de-a lungul autostrăzilor, astfel încât ar putea fi tăiați pentru a bloca drumurile.
Tot în cazul unui război, țara poate deveni „impenetrabilă” cu ajutorul vehiculelor blindate în mai puțin de o oră. Toate podurile sunt dotate cu „cutii pentru bombe” și toate indicatoarele pot fi prăbușite la pământ tot cu un buton. În munți sunt construite multe baze militare, iar la poalele acestora au fost ridicate depozite sau buncăre pentru tancuri.
9. Mașinile din Elveția arată toate ca noi. Cei care nu realizează inspecții regulate sau care nu-și repară autovehiculele pot primi amendă.
10. Multe companii angajează personal pentru contabilitate, deși aceasta s-ar putea face cu programe informatice. Rata șomajului în Elveția înregistrează valori dintre cele mai scăzute în Europa.
11. Mulți oameni laudă sistemul de transport din Elveția. Cu un singur bilet poți traversa țara de la un capăt la altul cu diferite mijloace de transport – autobuz, tren sau vapor. Există, de asemenea, un sistem general valabil în care trenurile ajung înainte de ora fixă sau înainte de jumătatea unei ore și pleacă imediat după, deci poți schimba un tren într-un interval de 20 de minute.
12. În Elveția, ajutorul de șomaj se plătește timp de doi ani și include și concediu plătit. Tarifele de cazare și transport pentru o altă destinație sunt incluse.
Sursa; mediafax.ro