Comentariu – Constituția, fundamentală, dar de basm

Prin definiție, statul este un sistem coerent de instituții sau organe, investite cu autoritate de cetățenii săi, prin care se realizează o ordine socială în beneficiul cetățenilor. Instituțiile care funcționează în stat au obligația constituțională de a face toate demersurile pentru a asigura respectarea și punerea în aplicare a drepturilor și obligațiilor care revin fiecăruia dintre indivizii care compun masa populației.

Actul normativ suprem, dezbătut de câteva ori în decurs de douăzeci de ani, ce stă la baza organizării statului român este Constituția, un document fundamental dar culmea, care nu este respectat de cei pe care poporul îi desemnează să le apere interesele.

În timp ce statul a inventat legi care să îi sancționeze pe cetățenii care nu își satisfac obligațiile, încă nu au apărut legile care să sancționeze autoritățile care nu respectă obligațiile pe care le au prin Constituție.

De exemplu, articolul 56 din Constituție prevede că „cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice”. În cazul în care nu respectă acest articol, există o lege a finanțelor dar și alte acte normative care obligă în cele din urmă, pe cei mulți ca număr să plătească. În același timp, articolul 47 din Constituție obligă statul să asigure un nivel de trai decent cetățenilor români. Din păcate, încă nu există o lege care să sancționeze statul pentru că nu a asigurat nivelul de trai corespunzător. Și nici demisii nu au existat la nivelul conducerii statului pe acest motiv, al neputinței de a respecta prevederile constituționale.

Constituția poate fi privită ca un contract cu prevederi generale între cetățeni și o mână de oameni delegați să reprezinte populația, iar dacă o parte contractuală nu respectă contractul, atunci care mai este rostul lui? Pentru ce să îi plătim pe alții, mai mult decât generos, ca să stea degeaba?

Articolul 32: Dreptul la învațătură

În acest articol se menționează că dreptul la învatatură este asigurat prin învatamântul general obligatoriu și că această formă de învățământul de stat este gratuită, potrivit legii.

Oare așa se întâmplă cu adevărat, sau părinții plătesc sume importante de bani pe manuale, echipamente de sport, încălțăminte de schimb pentru spațiul școlii, uniforme, rechizite și altele? Dacă este gratuit, cum de părinții dau încontinuu bani elevilor pentru a merge la școală? De ce nu există camere de supraveghere în școli și nici alte elemente de securitate care să asigure siguranța copiilor, deși educația este netaxabilă?

Articolul 33: Accesul la cultură

Prin asigurarea accesului la cultură se înțelege că statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume. Cum se respectă acest articol constituțional, încă nu prea știm. Se știe că la evenimentele care marchează zilele târgurilor din România se dau bani pentru trupe de muzică modernă, că tinerii habar nu au cine a fost Maria Tănase, se știe că scriitorii români visează de ani de zile la un premiu internațional, fără a avea șansa să îl obțină. În același timp se finanțează proiecte artistice lipsite de gust și fără o estetică ce ar justifica alocarea de fonduri pentru așa ceva.

Articolul 34: Dreptul la ocrotirea sănătății

Tot românul știe că dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat, că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. Asta spune Constituția. Însă de la spus, la fapte… În ultimii 24 de ani, românii au mers la spital pentru a fi tratați, dar au cumpărat seringi și perfuzii pentru asta. Românul dă șpagă deși contribuie la asigurările de sănătate, de unde sunt plătiți și medicii. Românul cumpără pastile deoarece hapurile compensate se epuizează. Și părinții știu că odraslele lor ar trebui să învețe în spații autorizate din punct de vedere sanitar și totuși nu prea se consumă când află că autoritățile se scarpină după ureche atunci când vine vorba de modernizarea școlilor în vederea autorizării.

Articolul 47: Nivelul de trai

Constituțional, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și protecție socială

ca să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Este bine că acest articol există, dar este tragic de fiecare dată când plătitorii de taxe și impozite se trezesc din somn și văd facturile. Care a fost nivelul de trai „decent” al românilor în ultimii trei ani? Un salariu de 900 de lei impozabil este decent? Se poate trăi cu el? Sau autoritățile încalcă principala lor obligație pentru care a primit dreptul de a gândi și acționa în numele a câtorva milioane de oameni?

Articolul 31: Dreptul la informație

Acest articol prevede că cetățenilor nu li se poate îngrădi accesul la informațiile de interes public și că instituțiile, „potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal”. A auzit vreodată cineva ca instituțiile publice sau care sunt gestionate de autoritatea publică (tip SC Goscom Vaslui SA) să iasă vreodată în față și să prezinte bugetul de venituri și de cheltuieli? A primit cineva informații despre bugetul unor asemenea instituții fără a apela la prevederile legislației, fără a depune cereri pentu obținerea unor informații pe care instituțiile sunt obligate să le acorde din oficiu?

Bogdan RUSU