Între ficțiune și realitate
Spectacolul “Liniște. Sărut. Acțiune.” evadează din lumea clarificărilor rigide, este greu să-l înrgădești într-o categorie sau alta. Este pur și simplu un spectacol, în care, pe baza unui pretext, are loc un ciclu de scenete artistice, dominante de simțul manifest al umorului.
Peter Kerex, cel căruia îi aparțin atât regia cât și scenariul, este, în primul rând, un experimentat și reputat cineast, realizatorul unor filme apreciate. De data aceasta, regizorul prin excelentă încearcă și reușește să armonizeze coordonatele artistice ale celor două arte de care este apreciat, cinematografia și teatrul. Pretextul este apreciat simplu: o echipă de cineaști își propune să realizeze un film de excepție “Calea Silviei”, subiectul fiind inspirat de opera unui regizor italian. Totul pare pus la punct inițial, pe parcurs intervin diferite probleme. Membrii echipei, regizor și tehniceni, par a fi cu totul departe de ceea ce se cheamă un colectiv închegat, fiecare dintre membrii acestuia are o personalitate accentuată, adesea în contradicție cu ale celorlalți. De aici, o mulțime de conflicte minore în esență, care se rezolvă pe parcurs.
Putem afirma că aici este vorba de o metaforă, lipsa inițială de comunicare dintre membrii echipei de filmare, reflectă reala lipsă de comunicare dintre cei care formează societatea românească de artiști. Se caută o multitudine de soluții, toate contradictorii, care, după opoziții violente se vor armoniza în final, când întrezărim că se va trece la realizarea dorită a filmului.
Dar, un alt aspect ni se pare deosebit de interesant. Dacă, așa cum au văzut, spectacolul este populat de personaje care se doresc antagonice, în realitate asităm la un exemplu edificator de colaborare scenică. Actorii sunt tineri, la propriu șI la figurat, toate scenele sunt mișcate, pline de însuflețire și dinamism. Totodată ni se crează impresia că suntem introduși într-un laborator intim al elaborării actului artistic.
Personajele sunt diferențiate și în cel mai bun sens al cuvântului. Pivotul derulării întregii derulări scenice rămâne actrița Claudia, interpretata de Elena Deatcu, cu un deosebit farmec. Reacțiile sale, remarcabile efecte unoristice, sunt cele ale unei femei frumoase, aflate prea mult în centru atenției și preocupărilor celor din jur, ceea ce implică și avantaje și dezavantaje. Bucurându-se de “atenția” partenerului, a regizorului, dar și de cea a altor membri ai echipei, ajung la exasperare, va părăsi platoul de filmare spre îngrijorarea tuturor, dar va reuși.
Asistenta regizorului va fi ea cea îndrăgostită și va încerca să acționeze sub acest impuls. Peste tot, amestec de naivitate și cochetărie, stabilirea unui anumit tip de relații umane între actori și actrițe, se merge de la scena deschiderii, fără cortine, până la culise. Izbucnirile nervoase, până la starea de criză, alternează cu stări de calm armonios, totul închegându-se într-o reuniune de umor de înalt nivel artistic.
Dan Ravaru
