Sanatate

Cadrele medicale, duse cu vorba – Medici tratați cu lipsă de respect

Ieri dimineață, cadrele medicale de la Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad au așteptat cu interes anunțata prezență a primarului Constantin Constantinescu, pentru a purta un dialog constructiv, în interesul spitalului și al bârlădenilor. Edilul însă nu a apărut, iar pentru unii acest lucru nu a fost o surpriză. Alții însă sperau că vor obține o serie de răspunsuri la unele probleme stringente ce nu mai pot fi amânate.

Mihaela NICULESCU

La ora 8.15, înainte ca raportul de gardă să înceapă, Angela Chirilă, managerul interimar al spitalului, care se pare că va avea un mandat destul de lung, a fost prezentă în sala Clubului spitalului pentru a face unele precizări cu privire la toleranță și detensionarea situației.

Manager spital Angela Chirila„Până vă veți întâlni cu domnul primar, eu pot să vă spun că nu am auzit de nici o externalizare a personalului de îngrijiri și nici n-o să se facă, nu se reziliază contractul cu CT-urile și nici nu va pierde spitalul gradul III, nu se va lua nimic din salarii, personalul și așa deficitar nu va fi restructurat. Tot ceea ce trebuie să facem acum este să ne realizăm indicatorii, care de două luni nu au fost atinși, astfel încât să putem da salariile și să achiziționăm medicamente, pentru ca actul medical să nu aibă de suferit”, a spus Angela Chirilă.

Reprezentanții cadrelor medicale, printre care și mulți medici, au profitat de prezența în sală a presei și au făcut referiri la lipsa de respect de care edilul a dat dovadă, amânând întâlnirea. Angajații spitalului sunt convinși că numai prin unitate vor reuși să își susțină punctul de vedere privind interesul spitalului.

„Este reprezentantul comunității locale, noi l-am ales, așa că nu este nimic nelalocul lui să-l invităm în mijlocul nostru pentru a ne cunoaște nemulțumirile”, a declarat Dana Lupu, jurist al spitalului.

Cadrele medicale au fost șocate de-a dreptul, nu doar pentru faptul că primarul îi ignoră, dar și pentru faptul că nu a trimis nici un reprezentant la raportul de gardă.

„Este un gest care nu mi se pare demn pentru un edil. Este lipsă de respect pentru niște cadre medicale care au venit dis-de-dimineață la serviciu, din timpul lor liber, sau care și-au lăsat secțiile pentru a putea participa la această întâlnire anunțată din timp”, a declarat Cristina Sârbu, director de îngrijiri medicale.

Primarul a transmis prin actualul manager că va veni vineri, 24 octombrie, la raportul de gradă al medicilor să discute problemele cu care se confruntă. Edilul șef consideră că memoriul și scrisoarea deschisă trimise la primărie nu sunt demne de luat în calcul pentru că nu sunt semnate de tot corpul medical și că până vineri trebuie puse pe tapet, în mod punctual, toate lipsurile cu care se confruntă unitatea spitalicească din Bârlad.

Devenită un mesager al corpului medical din Spitalul „Elena Beldiman”, cea care a fost timp de o săptămână mediatorul între administrația locală și cadrele medicale, Dana Lupu, unul dintre juriștii spitalului, nu a rămas nesancționată pentru curajul său de a se implica într-o activitate ca aceasta, care ar fi creat tensiuni inutile. Vineri, 17 octombrie, Dana Lupu a primit o decizie prin care a fost înștiințată că nu se va mai ocupa de achizițiile publice.

„Aș vrea să știu de ce tocmai acum am fost degrevată de o asemenea sarcină. Am avut curajul să spun lucrurilor pe nume și asta m-a costat. Am să spun în continuare lucrurilor pe nume: de ce computerul tomograf achiziționat pe timpul managerului Lefter, un foarte bun conducător de unitate, a stat opt luni nedespachetat și apoi a fost trimis la Focșani? Bârlădenii nu aveau nevoie de el? S-au invocat argumente neadevărate, că spațiul era inadecvat… Sunt multe probleme ce trebuie discutate, de aceea ne dorim ca primarul orașului să vină în mijlocul nostru”, a declarat Dana Lupu.

Cei prezenți în sala Clubului spitalului au lăsat să se înțeleagă că protestele vor continua și dacă va fi nevoie se vor muta în fața primăriei.

„E totală lipsă de respect pentru cei care au grijă de sănătatea comunității”, a spus dr. Cătălina Dediu, medic cardiolog.

Mulți medici se gândesc să boicoteze întâlnirea de vineri.

„S-ar putea ca la raportul de gardă, domnul primar să nu aibă cu cine discuta”, a avertizat dr. Adelina Vladu, medic anatomopatolog.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button