Politic

Guvernul sprijină navetismul politic

După ce a reconfigurat harta influenței politice la nivel județean, unii social-democrați au mai primit un dar de la Moș-Guvern: șansa de a beneficia din plin de pe urma navetismului politic. Ordonanța traseismului politic a făcut ca PSD să acapareze 59 de primării din 86, iar ordonanța turismului electoral ar putea să îi transforme pe unii membri de partid în adevărate mașini de aplicat ștampile. Cumulate, cele două arme ar putea conduce la un adevărat masacru al opoziției.

Bogdan RUSU

După ce a dat frâu liber traseismului politic, Guvernul a legalizat și turismul electoral. De acum, se pot transporta alegători de profesie, cu autocarul, în orice secție de votare. Potrivit Ordonanței de Urgență 45/2014, persoanele cu drept de vot se pot adresa oricărei secții de votare din România, pentru a-și exercita dreptul, pe baza unei simple declarații pe proprie răspundere că nu au mai votat și nu o vor mai face.

Dacă până în prezent, alegătorii puteau vota în secții de votare special constituite, după semnarea unor declarații, din 2014 alegătorii pot vota în orice secție de votare, încurajându-se fraudarea legii electorale. Deși cazuri de fraudare a alegerilor au fost semnalate în anii anteriori, în mass-media nu prea au fost vizibile cazurile de condamnări. PSD are acum în mână primăriile, respectiv pe edilii care i-au propus pe președinții și pe locțiitorii de președinți ai secțiilor de votare. Ce mai lipsește? Câteva microbuze și două duzini de „votaci” de profesie.

La alegerile din 2012, lupta pentru primăriile din județ s-a dus între PSD și PDL, PSD-ul câștigând 60 la sută din voturi, iar PDL-ul 17%. PSD a mai câștigat și 44 de primării dintr-un total de 86. Astfel, în prezent, cu cei 13 edili autotransferați pe baza Ordonanței 55/2014, PSD are controlul unui număr de 57 de primării din 86. La primăriile PSD se mai pot adăuga cele două câștigate de PC (aflat în prezent în alianță cu PSD). Se conturează astfel un tablou de campanie majoritar PSD: 59 de primării roșii. La nivel de unitate administrativ-teritorială, primarul răspunde de gestionarea oricăror tipuri de alegeri: locale, parlamentare și europarlamentare, precum și prezidențiale. Ori tocmai acolo este punctul de interes al Guvernului: puterea pe care o pot manifesta edilii la nivel local, asupra cetățenilor cu drept de vot. Dacă în mediul urban, primarii mai au parte de o oarecare opoziție din partea consilierilor locali, în mediul rural opoziția este aproape inexistentă, iar primarii pot face ceea ce vor. Căci în majoritatea consiliilor locale din comunele vasluiene sunt consilieri locali fără prea multă carte dar cu interese economice la nivel local. De aceea, este bine să ai cât mai mulți din ei la picioare.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button