Social

Artă și cultură pe malurile Prutului

Asociația „Artă, Tradiție, Cultură” din Bârlad va participa pentru a treia oară la expoziția-concurs „Învingător prin artă”, aflat la a V-a ediție. Concursul va avea loc pe 25 octombrie la Bălți, în Republica Moldova și pe 26 octombrie la Iași. Organizatorul evenimentului este Asociația Cultural-Științifică „Vasile Pogor” din Iași, în parteneriat cu asociația bârlădeană. Anul acesta, Asociația „Artă, Tradiție, Cultură” va introduce în concurs 31 de participanți și șase profesori coordonatori.

„Expoziția-concurs „Învingător prin artă” oferă ocazia de afirmare oricărui artist. La această acțiune pot participa preșcolari, elevi, studenți, profesori sau oricine altcineva care deține un talent artistic sau cultural. Printre concurenți se vor număra copii din țările Uniunii Europene, SUA, Canada, Brazilia, Rusia, China, Japonia și Australia. Fiind o competiție de lucrări, se vor acorda trofee de excelență, premiile I, II, III și mențiuni, pe categorii de vârtă. La celelalte două participări, din anii anteriori, concurenții din asociația noastră au câștigat 102 premii I. Sperăm ca și anul acesta să fim fruntași”, ne-a declarat Viorica Ghenghea, artist plastic, președinta Asociației „Artă, Tradiție, Cultură” Bârlad.

Premiile vor consta în trofee, diplome personalizate, DVD-uri cu momente din concurs dar și certificate de voluntar pentru cadrele didactice. (Roxana CUCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button