La mulți ani, maestre Marcel Iorga!
Vasluian prin excelență, compozitorul Marcel Iorga a fost celebrat la Bacău, în cadrul unui festival care-i poartă numele. Ideea onorării antume a unui compozitor îi aparține Ancăi Avădanei, sufletul Concursului de interpretare “Provocarea talentelor”. “Pe orice compozitor bun toată lumea îl respectă și face acțiuni de omagiere abia după ce nu mai este printre noi. De ce nu putem să îi cinstim și să-i repectăm și în timpul vieții?”, se întreabă ea. Aceeași întrebare o lansăm și noi oamenilor de cultură din județul Vaslui.
Alex SAVA
La sfârșitul săptămânii trecute, la Bacău a avut loc Festivalul-concurs de interpretare “La mulți ani maestre Marcel Iorga”. Acțiunea, regizată și organizată de băcăuanca Anca Avădanei, sufletul Festivalului “Provocarea Talentelor”, s-a vrut a fi un omagiu adus compozitorului vasluian Marcel Iorga, care pe 25 octombrie a împlinit o vârstă venerabilă, ce contrastează cu tinerețea sa spirituală. În agenda concursului s-au numărat și două secțiuni la care concurenții au trebuit să cânte exclusiv piese de-ale muzicianului vasluian.
“Pe orice compozitor bun toată lumea îl respectă și face acțiuni de omagiere abia după ce nu mai este printre noi. Chiar zilele trecute m-a sunat cineva de la presă în legătură cu acest festival. Printre altele, m-a întrebat cine a fost acest Marcel Iorga. Le-am spus că încă mai este. De ce nu putem să îi cinstim și să-i repectăm și în timpul vieții?”, ne-a povestit Anca Avădanei.
Inițiativa ei l-a surprins plăcut pe compozitorul vasluian.
“Este cel mai frumos cadou din viața mea. Vă mulțumes din suflet”, a spus Marcel Iorga, vizibil emoționat, din mijlocul copiilor care i-au făcut cadou un frumos tort, ornat cu motive muzicale.
Alături de Marcel la sărbătorea propriului festival au fost câțiva prieteni vasluieni, foarte puțini la număr, printre care și compozitorul Claudiu Bulete.
“Găsesc foarte originală ideea de a omagia antum un compozitor valoros. Ce e mai trist e că nimeni nu e profet în țara lui. Lui Marcel a trebuit să-i facă Bacăul un festival. De ce nu s-a putut face la Vaslui?”, spune Bulete.
Aceeași întrebare o lansăm și noi oamenilor de cultură vasluieni, care cu siguranță vor lua act pentru viitoarea aniversare a compozitorului. Până atunci, cu întârziere, ce-i drept, ne rezervăm dreptul de a-i ura și noi, asemenea celor de la Bacău, muzicianului nostru “La mulți ani, maestre Marcel Iorga!”
[youtube http://www.youtube.com/watch?v=XQuDO-ss8Eg&w=560&h=315]