Firmele vasluiene de succes, premiate
Topul întocmit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui cuprinde peste 700 de firme care se situează în primele zece locuri, podiumul fiind ocupat de aproape 440 de societăți.
Simona MIHĂILĂ
Vineri seară, într-o ambianță elegantă, la care a contribuit un meniu savuros din care nu au lipsit preparate alese, vinurile de calitate și băuturile fine, Camera de Comerț. Industrie și Agricultură Vaslui i-a premiat pe cei care duc greul economiei vasluiene, dar și pe cei care, indirect contribuie la optimizarea mediului de afaceri din județ.
Însemnătatea evenimentului a fost dublată de împlinirea a 150 de ani de la înființarea Sistemului Cameral, primele camere de comerț din România fiind înființate în 1864 printr-un Decret Domensc semnat de Alexandru Ioan Cuza.
Un program artistic asigurat de o serie de trupe locale, introduse în atmosferă cu grație de Petronela Ene, cunoscuta actriță de la Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, care a îndeplinit și rolul de maestru de ceremonie, a avut darul de a oferi serii un aer relaxat.
Evenimentul a fost onorat de sute de persoane care au ținut să aplaude prezența în primele zece locuri ale Topului firmelor a peste 760 de societăți comerciale din județ. Dintre acestea, pe locurile I – III s-au clasat 434.
La realizarea clasamentului au fost luate în calcul aproape 4.600 de agenți economici care au depus bilanț contabil la finele lui 2013. Departajarea nu a ținut cont doar de cifra de afaceri sau de profit, ci s-au luat în calcul și alți indicatori cum ar fi: profitul și rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane, clasa de mărime, obiectul de activitate etc.
„Cifrele nu sunt decât niște înregistrări seci dacă uităm ceea ce se află în spatele lor: muncă, inteligență, talent, deschidere spre nou și comunicare, cacrificiu și dorința de a depăși limite. Într-un mediu, adesea ostil, lipsi de predictibilitate, într-o continuă mișcare a legilor și a reglementărilor de tot felul, între promisiuni și presiune, între momente de speranță și multe ceasuri de dezamăgiri”, a declarat Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui.