Invatamant

Toamna, în ochii copiilor

Vineri, 21 noiembrie, la Centrul „Mihai Eminescu” Bârlad a fost mare zarvă. 21 de elevi, adică toată clasa a doua de la școala de Muzică și Arte Plastice „N.N. Tonitza” Bârlad, au fost implicați într-o activitate în care s-a vorbit despre „doamna Toamnă”.

Copiii au analizat fiecare lună de toamnă în parte, i-au dedicat câteva versuri și au cântat ca de sfârșit… de anotimp. Activitatea a făcut parte din proiectul educațional local „Sărbătorile copilăriei”.

A fost o activitate interactivă, o dezbatere între elevi, cadre didactice și părinții prezenți. Pentru copii a fost un prilej de a-și dezvolta cunoștințele literare, pentru că au fost prezentați poeții români cei mai reprezentativi care au zugrăvit în versurile lor toamna – George Bacovia, George Topârceanu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi și, evident, Eminescu”, a declarat Nelia Viuleț, învățătoare și coordonatoare a proiectului.

Elevii au recitat poezia „Ce te legeni codrule?” pentru că se aflau la Centrul Eminescu, un loc plin de spiritul poetului neamului.

La finalul activității, elevii au interpretat sceneta „Greierele și furnica” dar și cântece acompaniate la pian de profesoara Emilia Mocanu.

Iarna se apropie și în curând aceiași elevi vor trebui să se ocupe de acest anotimp, pentru că în cadrul proiectului educațional „Sărbătorile copilăriei” au fost prevăzute activități de cunoaștere a tuturor celor patru anotimpuri. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button