Drept la replica,

Subsemnatul Focșa G. Constantin, profesor titular pe catedra de istorie de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui, tel. 0748/314483, ca urmare a apariției, în data de 17 decembrie 2014, pe site-ul cotidianului „Est News” a articolului „Bufoniadă educațională” semnat de Bogdan Rusu, doresc să fac următoarele precizări:

Constituția României, art. 30, stipulează: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea și viața particulară a persoanei”. Articolul 9 din Codul Deontologic al ziaristului (adoptat de Clubul Român de Presă) precizează: „Ziaristul care distorsionează intenționat informația, face acuzații neadevărate, folosește neautorizat fotografii săvârșește abateri profesionale de maximă gravitate”.

Prezentarea neadevărată și tendențioasă a unor date și informații sunt de natură să prejudicieze atât dreptul la o corectă și completă informare a opiniei publice, cât și imaginea profesorului Comnstantin Focșa.

Iată argumentația dreptului la replică: Articolul publicat se prezintă în 23 de fraze (7 alineate) din care doar trei prezintă adevărul, realitatea, celelalte sunt doar afirmații ofensatorii, calomnii, insulte etc, începând cu titlul „Bufoniadă educațională” folosit obsesiv și ostentativ de autorul articolului, Bogdan Rusu. Articolul începe și se încheie cu obsedanta preocupare a ziaristului de gradația de merit a „incriminatului”, pe care am obținut-o prin concurs încă din anul 2012, iar proiectul în discuție îl realizez din 2013, activitățile derulate nefiind criterii „beton” în obținerea acesteia. Lipsa unei minime documentări a jurnalistului în legătură cu proiectul în discuție îl determină să facă aprecieri neconforme cu realitatea: „Constantin Focșa, profesor de istorie la Școala numărul 5 din Vaslui, a reușit o performanță “fantastică” în domeniul educației, prin “implementarea” proiectului “Ziua Ștafetei”. Inițiativa sa presupunea ca un grup de elevi să-și aleagă individual un model local privind orientarea în carieră și condiția umană, iar ulterior să redacteze un eseu în care să-și explice opțiunea”. Nimic mai neadevărat! Nu a fost vorba și nici nu s-a redactat vreun eseu!

Din comunicatul de presă al Fundației „Terre des hommes”, Elveția (coordonator național Tiberiu Nica), reiese conceptul proiectului: pe durat unei zile sau a unei jumătăți de zi (20 noiembrie – data aniversării semnării Convenției pentru drepturile copiilor) 2206 copii, cu vârste între 12 și 18 ani, din București și alte 30 de județe din țară au experimentat, concret, meseriile visate. Din județul Vaslui s-au înscris trei grupuri, coordonate de trei persoane. Elevii școlii noastre au experimentat 13 profesii: fotbalist, asistent medical, medic, coregraf, profesor, polițist, jurist, militar MAPN, broker, psiholog, inginer industrie ușoară, magistrat și economist.

Citez din articol: „În calitate de coordonator al proiectului, el a selectat doar elevi cu părinți realizați (oameni importanți din instituții bugetare și oameni de afaceri) care n-ar fi trebuit să aibă dificultăți în identificarea unui model de urmat”. Spre corecta informare a opiniei publice și a jurnalistului amintit, vă comunic că în data de 6 oct. 2014, Tiberiu Nica, coordonatorul național al proiectului, mi-a trimis un email cu următorul conținut: „Înscrierile se fac pe pagina http://bit.lifeinscrieri…..până pe 31 oct. 2014 (…) Sunt așteptate să se înscrie organizații neguvernamentale, instituții publice, școli etc (…)”. Deci înscrierile s-au făcut on-line, nu a fost nimeni obligat sau selectat să se înscrie, orice copil putea să o facă sau nu.

Ziaristul continuă seria de cuvinte și expresii insultătoare și peiorative la adresa mea, de parcă ar avea personal cu mine, gen : „frate cu ridicolul”, „ilustrul profesor”, „importanța deosebită a proiectului lui Focșa”, „Focșa le-a imprimat verbal o însemnătate în fața căreia și premiile Nobel al (sic!) păli” etc.

În realitate, din motive obiective, Primăria Vaslui nu a mai putut să ne pună la dispoziție o sală de confeințe adecvată, dar ne-a ajutat totuși și ne-a trimis la Clubul „Prietenia”, unde, desigur, se desfășura activiatea normal, oamenii aceia nu știau că așteaptă musafiri. Ne-am organizat și noi rapid, cum am putut, am mulțumit, am împărțit diplome etc. Dar să știți că nu asta a fost însemnătatea proiectului, nu în asta a constat frumusețea lui. Păcat că organizarea nefericită de decernare a premiilor au umbrit entuziasmul și munca elevilor care au participat la proiect. Păcat că jurnalistul dumneavoastră atât a putut afla și consemna pentru publicul larg, de parcă pe cititori i-ar interesa în ce sală, fastuoasă sau modestă, am făcut întâlnirea de sfârșit de proiect! Din experiența mea de cadru didactic, nu „ilustrul profesor” – cum „subtil” mă etichetează subordonatul dumneavostră, vă împărtășesc că opinia publică este mai degrabă preocupată de cum își petrec elevii timpul, de lipsa de activități creative care să-i mai îndepărteze de preocupările lor adolescentine, așa că o astfel de activitate la care elevii s-au înscris benevol ar fi, zic eu, de salutat, nu de „îngropat”. De ce nu a fost interesat ziaristul despre ce au făcut, efectiv, copiii în cadrul acestui proiect? Va asigur că din cele relatate de dumneavoastră cititorii nu au primit minimum de informație care caracterizează o știre de presă. Nu au aflat despre ce a fost vorba în proiect, ce au creat copiii, cum, unde, cu cine etc. Vă invit să recitiți textul din publicația pe care o conduceți, neutru, și veți observa că nu se vorbește aproape nimic despre proiect, nu se dau nume, nu se citează realizări ale copiilor etc. Doar speculații, aprecieri superficiale și „măcel” pe tema proastei organizări. Asta a văzut ziristul Bogdan Rusu. Doar asta! Dar cititorii ce credeți că au văzut? Asta este o întrebare la care vă invit să reflectați cu seriozitate, pentru că prin ceea ce faceți aduceți deservicii nu doar „victimei” pe care o luați în cătare, ci și unor copii, părinți, dascăli etc! Aduceți deservicii și cititorilor dumneavoastră, dar și publicației. Credeți că „se merită”?

Pentru repararea onoarei pe care mi-ați lezat-o, vă solicit să publicați prezentul drept la replică integral și să aveți decența să nu-l comentați. Cred că este suficient câte cuvinte s-au consumat și că neobosita sete de senzațional a ziaristului a fost astfel stinsă!

Profesor Constantin Focșa

Editorial

Teoria nesimțirii. Ghid de practici fără grant

Nesimțirea este o trăsătură specifică unor indivizi și se caracterizează prin “lipsă de bun simț, de bună creștere, de delicatețe” (DEX 2009). Ca vectori ai nesimțirii, putem identifica atitudinea și conștiința, aparent sinonime, dar diferite totuși. Atitudinea este generată de factori externi, conștiința ține exclusiv de liberul arbitru. Iată câteva exemple pentru o mai bună înțelegere:

– un profesor de școală generală implementează un proiect. Simpatic ca idee, e drept, însă cu un grad scăzut de utilitate. Că o face din pasiunea pentru meserie sau nu, invariabil implicarea în proiect îi va garanta câteva puncte în dosarul pentru gradația de merit, care se traduce prin creșterea salariului cu 25% pentru următorii cinci ani! O miză consistentă așadar, pentru care are nevoie nu doar de proiectul în sine, ci și de evidențierea sa mediatică. În cazul în care acțiunea nu este punctată jurnalistic conform viziunii profesorului, acesta solicită o “dezmințire” din care să reiasă slaba documentare a jurnalistului și gradul ridicat de utilitate a proiectului – lucruri practic inexistente. Această solicitare imperioasă poate fi un exemplu de nesimțire, având ca vector atitudinea, chiar dacă nu se poate vorbi despre subiectivism decât din unghiul cadrului didactic, el fiind singurul care are de câștigat sau de pierdut. În mod normal, atitudinea nesimțită poate fi ignorată sau chiar înțeleasă și scuzată.

– cadrul însă insistă în solicitarea sa, argumentând cu citate din Constituție și Codul Deontologic, normative pe care pare să le cunoască foarte bine (remarcabilă preocuparea pentru cele două, recunosc) și plusând cu preocuparea “obsedantă” a redactorului pentru gradația sa de merit, deși o lectură atentă a materialului reclamat ar fi scos în evidență faptul că subiectul central este modul de obținere a acesteia. Insistența profesorului poate fi din nou tratată ca o nesimțire, în acest caz limita dintre atitudine și conștiință fiind extrem de sensibilă.

– în condițiile certitudinii acordării necondiționate a unui drept la replică (nu a unei dezmințiri ori erate), profesorul ține să împărtășească din cunoștințele sale jurnalistice și decide unilateral ce anume îi interesează și ce nu pe cititorii noștri, asigurându-ne că ei nu au primit “minimum de informație care caracterizează o știre de presă”. Această observație poate ar fi fost binevenită din partea unui om cu vechime în piața informației, însă ea vine din partea unei persoane care a ales să profeseze într-un cu totul și cu totul alt sistem. Lecția de jurnalism a profesorului reprezintă o nesimțire crasă și poate fi pusă în mod cert pe seama conștiinței, fiind încălcat flagrant modelul de moralitate și înțelepciune care trebuie să caracterizeze un cadru didactic. Separându-se de calitatea sa de profesor și erijându-se în analist și critic de media, profesorul dă dovadă de orice urmă de decență, promovând apogeul nesimțirii.

Acestea sunt ingredientele care tranformă un cadru didactic – de altfel respectabil – în subiect pentru teoria nesimțirii. Lucrurile capătă o nuanță și mai închisă dacă ținem cont de voința profesorului de a promova POZITIV o inițiativă care se poate înscrie în limitele banalului (îi asigurăm pe toți cei implicați în activitatea de referință că le respectăm alegerea și munca), în condițiile în care acest lucru ar fi justificat grantul de 290 de euro (la zece elevi) oferit de fundația organizatoare.

Această teorie a nesimțirii poate fi considerată, la rândul ei, o nesimțire, mai ales dacă e analizată în termeni subiectivi. Judecând la rece, nu e decât un ghid de bune practici, fără niciun grant, chiar dacă i-am acordat un spațiu generos din acest ziar. Poate a meritat osteneala!

Alex SAVA

PS: Așteptăm un nou drept la replică din partea prof. Constantin G. Focșa în care să ne spună și câți bani a încasat pentru acest proiect, care au fost sursele de finanțare și cum au fost ei cheltuiți. De asemenea, așteptăm să ne comunice și dacă inițiativa care a făcut obiectul dreptului la replică va fi inclusă în dosarul pentru gradația de merit (ori altă disctincție similară).