E oficial: copiii nostri cresc in saracie severa
O treime dintre familiile cu copii din România se confruntă cu o sărăcie materială severă, arată cifrele oficiale publicate într-un raport al Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
Mai exact, 33,2% dintre familiile din România care au copii suferă din cauza sărăciei severe. În cea mai gravă situație se află familiile formate din soț, soție și trei sau mai mulți copii. Mai mult de jumătate (52,4%) din familiile cu cel puțin trei copii trăiesc într-o sărăcie severă, scrie raportul Eurostat privind condițiile de viață în Europa, care centralizează cifrele pentru anul 2012.
Au mari dificultăți materiale și gospodăriile formate dintr-un părinte singur cu copii. 42,1% din totalul familiilor cu copii care au un singur părinte trăiesc într-o sărăcie severă.
În cazul familiilor formate din mamă, tată și un copil, aproximativ o cincime (21,6%) sunt în această situație. Procentul crește odată cu creșterea numărului de copii: 25,9% dintre familiile formate din doi adulți și doi copii se confruntă cu grave probleme financiare.
Eurostat definește sărăcia materială drept incapacitatea gospodăriei de a acoperi următoarele tipuri de cheltuieli: cheltuieli neprevăzute, o vacanță de o săptămână pe an departe de casă, o masă cu carne, pui sau pește la două zile, încălzirea adecvată a locuinței, bunuri de folosință îndelungată precum o mașină de spălat, un televizor color, un telefon sau un autoturism, plata la timp a datoriilor (rata la creditul pentru locuință sau chiria, facturile de utilități sau alte împrumuturi).
Rata sărăciei materiale este un indicator care exprimă incapacitatea unei categorii a populației de a-și asigura unele lucruri considerate de majoritatea oamenilor dezirabile sau chiar necesare pentru a avea o viață normală. Sărăcia severă presupune că respectivele gospodării nu pot acoperi cel puțin patru dintre cheltuielile enumerate mai sus.
Sursa: money.ro