Home » Justitie » Cutremurător! Fetiță de 14 ani, violată în mod repetat de concubinul mamei

Cutremurător! Fetiță de 14 ani, violată în mod repetat de concubinul mamei

Coșmar de neînchipuit pentru o copilă în vârstă de 14 ani din comuna Șuletea (satul Jigălia), care a îndurat în tăcere chinul de a fi violată în mod repetat de concubinul mamei sale. Drama fetei a început în urmă cu apoape un an și, în tot acest timp, de frica bestiei care o amenința cu bătaia și chiar cu moartea, nu a suflat niciun cuvânt. Până acum două săptămâni, în noaptea de Bobotează, când bărbatul de 48 de ani – Valentin Macari – și-a satisfăcut iarăși poftele bolnave cu minora pe care, chipurile, ar fi trebuit să o crească și să o educe. Ca și cum nu ar fi fost și așa destul de grav, la scenă a asistat îngrozită și sora de numai șapte ani a victimei. Fata nu a mai suportat și, cuprinsă de scârbă, și-a învins spaima și i-a mărturisit totul mamei. Femeia, Vasilica Dobre, a alertat pe loc autoritățile. Fetițele ei au intrat pe mâna psihologilor, iar copila abuzată sexual se află internată în Secția de pediatrie din cadrul Spitalului de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, în timp ce polițiștii au demarat o anchetă. Ieri, bestia cu chip de om a recunoscut totul și chiar le-a arătat polițiștilor Secției 5 Murgeni pozițiile în care a violat-o pe fetiță.

 Simona MIHĂILĂ

Vasilica Dobre a povestit reporterilor Est News că, din noaptea de 6 ianuarie, de când copila i-a povestit tot ce i-a făcut bărbatul pe care l-a primit în casa ei și de care era pregătită să se lege pentru tot restul vieții, nu-și mai revine din șoc. Ea ne-a spus că iubitul ei obișnuia să mai consume băuturi alcoolice peste măsură, iar în ultima vreme căuta pricină de scandal din orice, dar nu și-a imaginat nicio clipă că ar fi capabil să-i batjocorească fetița.

Cei doi locuiau sub același acoperiș cu cei cinci copii ai femeii, patru fete și un băiat. De la venirea iernii, dormeau cu toții în aceeași cameră, singura care avea sobă. Deși s-ar putea crede că tocmai dormitul în aceeași odaie i-ar fi putut aprinde imaginația concubinului, realitatea pare să fie mult mai gravă. Femeia a aflat cu stupoare că cel pe care-l iubea și voia să-l facă tată pentru copiii săi ar fi pus ochii pe copila nevinovată la doar o jumătate de an după ce-l adusese în casa lor, adică în urmă cu un an și jumătate.

Pe 6 ianuarie, ziua în care femeia a aflat de coșmarul pe care copilul ei îl trăia fără ca ea să bănuiască ceva, a plecat la slujbă la biserică, lăsându-și cei cinci copii în casă cu iubitul ei.

„Am zăbovit ceva mai mult, din cauză că am așteptat să iau aghiazmă. Am intrat în casă, era masa pusă. El făcuse friptură, fata cea mare făcuse mămăligă. M-a luat la ceartă de cum am venit: «Unde ai fost? De ce ai stat atâta?» I-am răspuns că am întârziat pentru aghiazmă. Iar el, către mine: «Aha! Ai fost și te-ai f… cu popa, nu?»”, ne-a reprodus femeia dialogul cu concubinul.

Cei doi au ținut-o într-o ceartă până seara, târziu, când bărbatul a devenit violent. De frica bătăilor, aproape de miezul nopții, femeia a fugit, împreună cu una dintre fete, la un văr, în sat. Ceilalți copii, printre care și fetița de 14 ani, adormiseră demult.

Peste câtva timp, s-a întors acasă însoțită de vărul ei, cu gândul că iubitul se va intimida la vederea acestuia. Nu a fost deloc așa.

„Valentin Macari blocase ușa cu mai multe obiecte și cu o furcă, pentru ca eu să nu pot intra. Era foarte ger. Nu mi-a dat drumul să intru în casă deloc”, povestește femeia.

Cearta a continuat cu țipete, cu geamuri sparte, cu înjurături greu de reprodus. Bărbatul și-a vrut telefonul și, când femeia i-a spus că este la ea, acesta i-a cerut fetei de 14 ani să iasa din casă pentru a lua telefonul mobil.

„Am profitat de ocazie și nu i-am mai dat fetei voie să intre înapoi: Mergi cu mine! Mergem să anunțăm poliția”, i-a spus Vasilica Dobre, în timp ce se îndrepta către postul de poliție.

 Bărbătul aflat la vârsta a doua către fetița de 14 ani: „Hai, fă, să facem dragoste!”

 Acesta a fost momentul când, copleșită de emoții, fetița i-a mărturisit mamei coșmarul. Era cu atât mai tulburată cu cât, în răstimpul cât femeia fugise la vărul din sat, Valentin Macari nu a pierdut ocazia și a violat-o, spune ea.

„După ce eu am fugit prin ger să îl chem în ajutor pe vărul meu, animalul mi-a trezit copila din somn, a chemat-o lângă el și a batjocorit-o. Fata mi-a povestit că de vreo trei zile îi tot spunea când o prindea singură: «Hai, fă, să facem dragoste». Acum prinsese momentul. După ce eu, la miezul nopții am fugit, el a trezit-o și a chemat-o lângă el”, mai spune femeia.

Vasilica Dobre a simțit cum cade cerul pe ea. Nu a mai așteptat să ajungă la postul de poliție. Atunci, pe loc, a sunat la 112 și a povestit tot.

Polițiștii nu l-au mai găsit acasă pe Valentin Macari. Acesta a fugit, chiar a plecat, probabil de frică, la o rudă în București. S-a întors în Șuletea în urmă cu trei zile, când a și fost înșfăcat de polițiști. Inițial, nu a vrut să recunoască nimic însă, ieri, dus la Secția nr.5 Murgeni, și-a recunoscut faptele.

„În momentul de față, colegii de la Murgeni instrumentează dosarul în acest caz. Se fac cercetări. După finalizare, dosarul va fi înaintat instanței cu propunerile legale”, ne-a declarat agentul principal de poliție Alina Tonică, din cadrul Departamentului de Relații Publice al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Polițiștii așteaptă raportul medico-legal, dar și rezultatul expertizei psihologice solicitat Direcției Generale de Asistență Socială șI Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

bratianu_ionel21Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC, cel care a realizat evaluarea psihologică a minorei abuzate, dar și a surorii acesteea, ne-a declarat: „Fetele au ajuns la mine la solicitarea lucrătorilor de Poliție. Fata abuzată este afectată de cele întâmplate. Evenimenul a traumatizat-o. Asemenea evenimente lasă urme adânci. A fost inclusă într-un program de consiliere psihologică”.

Vasilica Dobre ne-a mai spus că fetița ei a fost supusă unui control medical ginecologic riguros: „I s-a făcut si și test de sarcină. A ieșit negativ, dar e prea devreme pentru un verdict. O sarcină ar putea apărea la 5 – 6 săptămâni de la data de 6 ianuarie, așa că vom merge și atunci la ginecolog”.

O altă temere a ei este că Valentin Macari, concubinul care i-a violat copila este cercetat în stare de libertate. Mi-e și frică să plec la fată, la spital, ca nu cumva să vină acasă să se mai întâmple ceva. Mi-a spus că vrea să fugă, să i se piardă urma. Umblă prin sat să facă rost de bani pentru asta și mi-a mai spus că înainte de a fugi o să-mi dea foc la casă”.

Coșmar de neînchipuit pentru o copilă în vârstă de 14 ani din comuna Șuletea (satul Jigălia), care a îndurat în tăcere chinul de a fi violată în mod repetat de concubinul mamei sale. Drama fetei a început în urmă cu apoape un an și, în tot acest timp, de frica bestiei care o amenința cu bătaia și chiar cu moartea, nu a suflat niciun cuvânt. Până acum două săptămâni, în noaptea de Bobotează, când bărbatul de 48 de ani – Valentin Macari – și-a satisfăcut iarăși poftele bolnave cu minora pe care, chipurile, ar fi trebuit să o crească și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: