Social
Vasluiul sub lupă: Parterul blocului, toaletă publică
Un om bine îmbrăcat, la costum, ce pare că are manierele la el, dă peste cap părerile celor din jur și demonstrează o totală nesimțire. Nemaiputând să se abțină probabil, omul și-a făcut nevoile unde a apucat: la colțul unui bloc din oraș, în văzul lumii, în treacătul și sub privirile copiilor. E drept că găsirea unei toalete publice ar fi fost o misiune dificilă, însă în mod sigur moralitatea ar fi impus alte soluții. Localnicii de la parterul blocului cu pricina în mod sigur nu au fost informați că acolo e toaletă publică. Apoi, gestul cetățeanului poate fi deranjant pentru trecători, dar și copii, care sunt obligați să vadă asemenea „fenomene”. (R.N.)