Marilor și micilor politicieni din educația vasluiană li se pregătește debarcarea: Politica, scoasă din școală
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, le-a pus gând rău directorilor de unități de învățământ preuniversitar numiți în funcții pe criterii politice. El a declarat că, cel mai târziu în luna mai din acest an, se vor organiza concursuri în vederea încadrării de personal cu aptitudini manageriale. În județul Vaslui, ar urma să fie scoase la concurs toate posturile de director (peste 100). Ministrul nu a declarat însă nimic concret despre situația inspectorilor școlari generali sau de specialitate, care în ultimii șapte ani au fost desemnați să gestioneze educația mai mult pe criterii politice și mai puțin din rațiuni legate de competență.
Bogdan RUSU
Experții Ministerului Educației și Cercetării Științifice se află, în prezent, în etapa de elaborare a metodologiei de examen, urmând ca aceasta să fie întocmită și lansată în dezbatere publică în cel mai scurt timp.
„Personal, cred în necesitatea organizării de concursuri, deoarece obiectivele complexe asumate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar necesită o prioritizare și o eșalonare în timp. Pentru a putea aborda acest lucru într-o manieră profesionistă este nevoie de timp. Pentru a a putea avea manageri competenți ai instituțiilor de învățământ preuniversitar, este nevoie de concursuri. Am solicitat colegilor mei din minister să finalizeze propunerea metodologiei de concurs, să o lanseze cât se poate de repede în dezbatere publică și să fie promovată prin ordin de ministru. De asemenea, am solicitat ca, în paralel, să avem o propunere de calendar cu privire la desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de director, care să înceapă în luna martie acestui an”, a declarat Mihai Sorin Câmpeanu.
În prezent, directorii de școli sunt numiți cu delegație de către inspectoratele școlare județene, pe criterii politice.
Reamintim că anul trecut, sindicatele din județul Vaslui au înaintat parlamentarilor vasluieni un memoriu în care se cerea, printre altele depolitizarea sistemului de învățământ românesc, iar linia managerială adoptată de actualul ministru pare a se plia pe interesele sindicatelor.
Școala vasluiană, politizată de la „cap”
De prin anul 2008, povestea educației românești este un cocktail de interese politice, de parcă România nu ar fi un stat democratic ci totalitar. Numiți și destituiți prin ordin ministerial, inspectorii școlari generali nu pot reprezenta corect interesele sistemului educațional, ci interesele sferei politice în acest domeniu. Astfel că, peste noapte, simpli profesori ajung să numească inspectori de specialitate (matematică, geografie, etc.) în funcție de activitatea lor pe linie de partid. Mai mult, ajung să evalueze activitatea unor manageri competenți, care nu se încadrează în peisajul politic „la modă”.
La Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean pare a fi o organizație teritorială a Partidului Social Democrat, căci majoritatea inspectorilor sunt membri de partid sau sunt simpatizanți PSD. Din acest partid fac parte cei doi inspectori generali, directorul Casei Corpului Didactic și 10 dintr-un total de 22 de inspectori școlari. De asemenea, un număr de trei inspectori școlari au fost aduși la ISJ de Gabriela Plăcintă din zona municipiului Bârlad, unde șefa educației vasluiene a predat înainte ca partidul să o propulseze. Amintim că un inspector a fost coleg de facultate cu Gabriela Plăcintă, un alt inspector a simpatizat cu Partidul Conservator (tot PSD), doi cu PDL, iar doi sunt membri PNL. Astfel că din totalul de 22 inspectori, doar despre doi se știe că nu au de-a face cu lumea politică.
Motivele și interesele de politizare a educației
Mai mulți directori de unități de învățământ, sindicaliști și foști inspectori ISJ ne-au vorbit, în vara anului trecut, despre motivele care stau la baza numirii unor membri de partid în structura de conducere a educației. La acea dată, vorbeam despre cazul pesedizării profunde a ISJ Vaslui, iar motivele prezentate de cei pe care i-am abordat au fost elocvente. Primul motiv al acestor numiri politice este nevoia PSD de a-și răsplăti oamenii care au făcut campanie electorală la nivelul comunelor vasluiene. Mulți dierctori numiți în zona rurală au colindat potecile satelor pentru a convinge populația să voteze cu social-democrații. De asemenea, în situația în care la nivelul unităților de învățământ sunt numiți directori PSD, iar primarii sunt de aceeași tentă politică, managerii sunt nevoiți să închidă ochii la anumite nereguli legate de achiziții, investiții etc., care privesc educația locală, cum este cazul modului de administrare a fondurilor europene.
Tot directorii PSD de la nivelul unităților de învățământ au puterea de implementa orice dispoziție ISJ Vaslui, fără a pune prea multe întrebări legate de legalitatea acestor ordine.
De exemplu, în 2014, când au avut loc testările la clasele a II-a și a IV-a, directorii au cerut cadrelor didactice implicate să se prezinte în școli la ora 5, cu trei ore mai devreme decât ar fi fost normal, iar orele suplimentare prestate de profesori nu au fost remunerate.
Coloratura politică a directorilor are un rol foarte important și în momentul organizării de proteste, cadrele didactice înscrise în sindicate fiind influențate puternic, în ideea de a nu participa.
Și, nu în ultimul rând, politica decide și când se fac investiții minore. De exemplu, unitățile de învățământ achiziționează în anual și lunar diferite consumabile, ce sunt cumpărate în foarte multe cazuri de la firmele „care trebuie”. Pentru ca asemenea cazuri să nu mai apară, este nevoie de manageri competenți, poate chiar de directori care să aibă doar studii economice, numiți prin concurs care să nu poată fi eliminați din funcție la simpla decizie a celor eficienți în activitatea politică.
placinta poate o pune de o pizza sau de o turta