Lansare de carte la Centrul „Eminescu”
Scriitoarea Dorina Stoica, din Bârlad, și-a lansat ce-a de-a șaptea carte, în cadrul activității „Privesc în jurul meu”, organizată în colaborare cu Primăria Bârlad și Centrul „Mihai Eminescu”. Această nouă apariție editorială, intitulată „Când nu te iubeam”, este, de fapt, o antologie de poezii religioase, selectate din volume anterioare, dar cuprinde și poezii nepublicate până acum. Lansarea a avut loc la Centrul „Mihai Eminescu” din Bârlad, sâmbătă, 7 februarie, ora 12.
Dorina Stoica ne-a obișnuit deja cu poeziile sale religioase, poeme ce pot fi citite și ca un jurnal poetic intim. Sunt versuri scrise cu sufletul, dezvăluind o fire sensibilă și romantică.
„Mă bucur că bunul Dumnezeu m-a ajutat să scot o nouă carte de versuri religioase. Sunt 170 de poezii, unele alese din volume mai vechi, dar mai mult de jumătate sunt poezii noi, care sper că vor bucura sufletul cititorilor. Pe lângă aceste poezii, volumul mai cuprinde și povestiri cu tâlc, în versuri, dar și fragmente din unele cronici scrise de-a lungul anilor de Petruș Andrei, Simion Bogdănescu, Arhimandritul Ciprian Grădinaru, de la Catedrala Mântuirii Neamului, protopopul Vasile Lăiu, sau Constantin Lupeanu, directorul Institutului Cultural Român de la Beijing. De asemenea, mă bucur de faptul că grafica prezentă în paginile cărții aparține unui tânăr talentat dar puțin cunoscut, Valentin Neagu”, a declarat autoarea Dorina Stoica.
Prezentarea celui de-al șaptelea volum de poezii al Dorinei Stoica, a fost făcută de scriitorul Simion Bogdănescu, iar la finalul manifestării, un grup de elevi din Grivița, coordonat de Daniela Brăescu, a susținut un moment poetic. Oliver Olaru a ținut să-i facă o surpriză autoarei, compunând o piesă pe versurile Dorinei Stoica, ce a fost interpretată de elevul Dragoș Tufă.
Dorina Stoica este o femeie credincioasă și o scriitoare care nu poate sta fără să aștearnă pe hârtie versuri cu caracter religios, fiind convinsă că Dumnezeu o va ajuta în continuare să scoată și alte cărți, care să hrănească spiritul celor care caută adevărul prin credință.
În urmă cu patru ani, o editură din Ploiești a scos cartea „Părintele Arsenie Boca, darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă – Mărturii de dată recentă” și, la secțiunea Rugăciuni speciale a introdus poezia „Îți mulțumesc, Doamne”, atribuind-o părintelui Arsenie Boca, deși era scrisă de Dorina Stoica. Cartea a fost tipărită în 9.000 de exemplare și vândută. Nu faptul că nu i-au fost plătite drepturile de autor a deranjat-o cel mai mult pe Dorina Stoica, ci faptul că numele părintelui Arsenie Boca a fost folosit ca sursă de câștig.
„Ne întrebăm cum au procedat cu părintele Arsenie Boca, pe care l-au ofensat dincolo de moarte, chiar dacă au făcut-o cu o poezie de rară vocație religioasă și creștină, dar niciodată nu e târziu să-și recunoască greșeala, iar poeta Dorina Stoica, așa cum o știm, este gata de clemență”, scria, într-una dintre cronici, Constantin Lupeanu, referindu-se la poezia „Îți mulțumesc, Doamne”, din volumul „Daruri”. (Mihaela NICULESCU)