Sanatate

Editorial – De la clapon, la milion. De ce trei și nu șapte? Exemplele nu funcționează!

de Alex SAVA

Practica mersului la medic cu o mică „atenție” este mai „bătrână” decât mulți dintre procurorii DNA. Poate că și bunicii unora dintre ei se duceau cu claponul în traistă la consultație. În timp, însă, „atenția” a devenit un pachet de BT sau, pentru cei cu mai multe cunoștințe „unde trebuie”, unul de Kent. S-a ajuns apoi la bani. Inițial, dați din recunoștință sau pur și simplu „că așa se dă”, pentru ca, în final, să existe tarife actualizate la indicele de inflație pentru orice serviciu medical.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. S-a creat și un cadru legal pentru aceste „atenții”: „Pacientul poate oferi angajaților sau unității unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii”. Așa sună alineatul (2) al articolului 34 din Legea sănătății, 95/2006. Pentru această ultimă parte a alineatului – cu respectarea legii – unii medici au înființat fundații sau asociații, unde pacienții sunt puși să doneze. Astfel, șapaga este „albită”.

Medicii vasluieni au uitat, se pare, să respecte legea. Nu s-au mai îngrijit de acest aspect. Ei, și ce?, ar putea spune… Parcă ce-au făcut ei din ce nu au făcut ceilalți? Și-ar avea, în mare parte, dreptate. În spitale – și nu numai în cel din Vaslui – este o adevărată bursă a șpăgii. Asistentele îți spun exact cu cât trebuie să te pregătești pentru o cezariană sau o banală apendicită. Nu ești pregătit(ă), nu intri la sală. E lege! Iar asemenea cazuri au fost cu duiumul!

Această situație durează de ani buni, așa cum nici roata dințată nu s-a inventat ieri. Inițiativa procurorilor DNA, lăudabilă, de altfel, este perfectibilă: alineatul (1) din același articol prevede că „Personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare nu are dreptul să supună pacientul niciunei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unității respective”. Altfel spus, este ilegală condiționarea actului medical de oferirea unei sume de bani.

Paradoxal, însă, a fost reținut un medic căruia i s-au oferit bani (nu a solicitat), în vreme ce există legende urbane de-a dreptul înfiorătoare. Sunt oameni care povestesc despre un chirurg care a operat contra-cost un pacient de apendicită, deși trebuia de fapt să-i scoată tija dintr-un membru. Ori despre un ortoped care se târguiește ca la piață cu pacientul care are un membru fracturat. Ori despre un alt chirurg, care nu a operat o ciroză pentru că nu l-a „vizitat” niciun aparținător, iar pacientul a stat în spital până ce-a murit. Să mai vorbim despre faptul că mulți dintre medici își cheamă pacienții din spital pentru controlul post tratament la cabinetele particulare?

Iată câte alte forme de condiționare. Iar în aceste condiții, este ridicat un medic căruia i s-au oferit bani! De ce subiecții legendelor de mai sus nu au fost niciodată cărați cu duba până acum? În mod normal, poate că acțiunea procurorilor ar putea fi un semnal de alarmă pentru ceilalți care se știu cu musca pe căciulă. Dar sistemul a demonstrat clar că exemplele nu sunt suficiente și că niciodată nu pică cine trebuie, ci cine se nimerește.

Altfel, e un lucru știut: când vrei să-mprăștii turma, nu ucizi dulăul, ci fugărești păstorul. Poate că atenția ar trebui îndreptată, așadar, spre cei care de zeci de ani fac legea pe secții, iar generații întregi de absolvenți vasluieni nu au încăput lângă ei, cei care își recunoscu pacienții după sumele cotizate.

În final, un pont, domnilor procurori: dacă veți analiza situațiile financiare ale unor medici, veți constata că în anul fiscal trecut au depus în bănci mai mulți bani decât au încasat oficial. Vedeți dacă le pot justifica!

Review Overview

User Rating: 4.73 ( 2 votes)

Related Articles

Back to top button