Home » Local » Echipamente medicale de peste un milion de euro la Spitalul Municipal Huși

Echipamente medicale de peste un milion de euro la Spitalul Municipal Huși

Proiectul „Modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși”, finanțat prin POR 2014-2020, a mai făcut un pas înainte. Recent, s-au finalizat procedurile de achiziție publică, în vederea achiziționării de echipamente medicale la unitatea de sănătate. Proiectul european are o valoare totală de 1.188.789 euro.

„Echipamentele medicale sunt importante în primul rând pentru medicii din spital. Noi am avut spitalul modernizat din punct de vedere al infrastructurii și mă mândream că avem cel mai frumos și curat spital din județ. Între timp au fost și alte investiții mai mari de la Consiliul Județean Vaslui, iar eu nu pot să le țin față. Medicii vor avea aparatură pentru a pune mai ușor și mai sigur diagnostice și având aparatură, spital modernizat să putem să atragem medici noi de toate specialitățile. În acest fel, cetățenii municipiului Huși, dar și locuitorii comunităților arondate vor avea la dispoziție cele mai bune servicii medicale”, a spus Ioan Ciupilan, primarul municipiului Huși.

Scopul proiectului vizează creșterea accesibilității și calității serviciilor de sănătate, furnizate în cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” din municipiul Huși. Vor fi achiziționate 83 de echipamente și dotări necesare funcționării și eficientizării serviciilor de sănătate publică.

Avantajele investițiilor privesc: creșterea gradului de adresabilitate în ambulatoriul de specialitate concomitent cu reducerea timpilor de așteptare pentru investigații specifice; eficientizarea activității spitalului prin reducerea internărilor evitabile; accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul ambulatoriului de specialitate prin creșterea numărului de pacienți consultați tratați/investigați.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut