Sanatate

Încă 9.000 de carduri de sănătate

de Mihaela NICULESCU

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui (CJAS) a primit, zilele trecute, încă 9.000 de carduri de sănătate, pe care poștașii au și început să le distribuie în județ. Cele 9.000 de carduri vor ajunge la persoanele care nu au primit în prima tranșă carduri tipărite, dar și la cele care au împlinit recent 18 ani. Din cele 9.000 de carduri, 200 au rămas la CJAS Vaslui pentru că nu aveau trecute adresa și nu puteau fi distribuite în teritoriu.
„Vom reuși să găsim domiciliul titularilor în funcție de codul specific de asigurare (CID) trecut pe card și în colaborare cu medicii de familie. Vom rezolva situația identificând persoanele care trebuie să intre în posesia cardurilor de sănătate”, a declarat Simona Polak, președintele CJAS Vaslui.
Până la sfârșitul lunii, poștașii trebuie să încheie distribuirea acestor carduri. În prima etapă au fost emise 227.000 de carduri de sănătate, la CJAS returnându-se 13.000 de carduri întrucât persoanele titulare nu au fost găsite acasă.
Cu ajutorul medicilor de familie, în colaborare cu CJAS, au ajuns în posesia titularilor aproximativ 8.000 de carduri de sănătate. Cele aproximativ 5.000 de carduri rămase la CJAS vor fi distribuite în perioada următoare, în funcție de modul în care titularii plecați la muncă în străinătate vor putea fi contactați. Cardul de sănătate va deveni obligatoriu de la 1 mai 2015.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button