Social

Salarii mai mari pentru polițiștii, jandarmii, pompierii și militarii care muncesc când alții sunt liberi

de Roxana NĂSTASĂ

A fost semnat ordinul privind acordarea unei majorări salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfășoară activități în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale. Astfel, polițiștii, jandarmii, pompierii și militarii care lucrează în ture și schimburi atunci când bugetarii sunt liberi vor primi mai mulți bani la salariul următor. Sporul este de 75% din solda pentru o zi lucrată.
„Majorarea se acordă pentru personalul care desfășoară activități în zilele de sâmbată, duminică, precum și în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, denumite în continuare zile de sărbatori legale, în cadrul duratei normale a timpului de muncă sau în zilele de sâmbată, duminică, precum și în zilele de sărbători legale, peste durata normală a timpului de muncă”, se arată în ordinul 4/2015 al MAI.
Așadar, este vorba de jandarmi, de politiștii de la Ordine și Siguranță Publică, de la Circulație, Intervenții Speciale, pompierii și alte servicii cu program non-stop, dar și de cei care fac muncă de birou, în program de bugetari, dar care sunt chemați la serviciu peste orele prestate. Cei din urmă, vor primi majorarea abia din aprilie, adică după ce expiră termenul de 60 de zile în care se pot acorda zilele libere în locul orelor suplimentare. Cei care nu primesc liber, vor lua banii pentru ziua lucrată la care se adaugă și sporul.
Majorarea se acordă personalului MAI numai dacă „există o programare în ture, schimburi sau altă formă de organizare a programului normal de lucru, nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri sau compensații ori de cuantumul acestora prevăzute pentru activitățile desfășurate în zilele de repaus săptămămânal sau în zilele de sărbători legale și dacă se încadrează în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ordonatorilor de credite” se mai arată în ordin.

Review Overview

User Rating: 4.8 ( 1 votes)

Related Articles

Back to top button