AdministratieSocial

Ai plânge, dacă nu te-ar umfla râsul – La Bârlad se fură până și gunoiul din containere

de Mihaela NICULESCU

Reprezentanții CUP Bârlad sunt nemulțumiți din cauză că procesul de colectare selectivă a deșeurilor este viciat de țiganii care sterpelesc din containere bidoanele din plastic.

Conform Legii 99/2014, noua lege a salubrității, deșeurile reciclabile sunt definite ca proprietate a Consiliului Local, iar însușirea lor este considerată furt. Cu toate acestea, deșeurile fac cu ochiul unor persoane care le fură de la punctele gospodărești pentru a le vinde.
Pe cât încearcă cetățenii din Bârlad să fie buni europeni și să depoziteze selectiv deșeurile reciclabile, pe atât de harnici sunt cei care vandalizează dispozitivele în care se strâng separat PET-urile, cartoanele sau sticlele. Uniunea Europeană a impus și României o normă de 15% din gunoiul menajer, care trebuie reciclat, aici intrând, desigur, și materialele sortate la punctele gospodărești. Dacă ele se fură zilnic, situația se complică oarecum.
„Am depistat câteva persoane, nu multe, care și-au făcut o obișnuință din a răsturna efectiv containerele pentru a lua PET-uri. Nu știm unde le duc pentru comercializare, dar fapta constituind furt din proprietatea orașului, vor trebui să răspundă în fața legii”, a declarat Adrian Bobeică, directorul executiv al Companiei de Utilități Publice (CUP) SA.
Pentru a se constitui parte civilă în proces, prejudiciul adus orașului trebuie să fie de minim 500 de lei. Cum cantitatea de PET-uri dintr-un container de tip clopot nu valorează mai mult de 25 de lei, este greu de acționat în instanță persoanele respective. Este posibil ca cele mai multe dintre ele să nu știe despre infracțiunea pe care o săvârșesc, așa că își continuă nestingherite golirea containerelor de PET-uri.
CUP a făcut eforturi financiare pentru a achiziționarea de containere speciale pentru deșeurile reciclabile iar cetățenii se străduiesc să depoziteze selectiv aceste deșeuri. La urmă, vine cineva și strânge „recolta”. Oricât ar fi sărăcia de mare, legea, bună sau rea, este lege și trebuie respectată.
Reprezentanții CUP spun că au identificat câteva persoane abonate la golirea containerelor de PET-uri și le-a pus în vedere riscul la care se expun. Directorul CUP SA a lăsat să se înțeleagă că, dacă nu se vor conforma, vor ajunge pe mâna polițiștilor.

Review Overview

User Rating: 4.5 ( 1 votes)

Related Articles

4 Comments

  1. cei care fura se numesc hoti, nu tigani. presa este formator de opinie nu izvor de prejudecati.

  2. sticle sunt spalat la pomele din oras! sau in curti apoi le vind femeilor din piete pentru comercializarea laptelui si a borsului!!

  3. Serios? Ati descoperit apa calda si voi? Lucrul asta dureaza de ani de zile si nimeni nu face nimic. Asta in timp ce pe factura de la gunoi se incaseaza pentru colectarea diferentiata a gunoiului. Mie acest lucru ce il fac ”tiganii” asa cum ii numiti voi se numeste furt si nu se sesizeaza nimeni. Ca sa nu mai vorbim de distrugerea containerelor. Pai eu ma chinui ca prostu sa le colectez frumos, sa le duc la container pentru o viata mai curata si vin aceste persoane si profita iar CUP nu face nimic.Pai dece sa mai fac eu acest lucru? Pai dece sa mai platesc eu reciclare diferentiata? Rog redactia sa dezvolte acest subiect si sa tina cititorii la curent cu acest subiect.

  4. Cainii comunitari care au impanzit orasul ,intra chiar si in primarie in timp ce cei de la ecarisaj iau salarii grase ai cau sunt?Nu-i fura nimeni??

Back to top button