Casă cuprinsă de flăcări de la jarul căzut din sobă
de Roxana NĂSTASĂ
Ieri după-amiază, o casă din comuna vasluiană Pușcași s-a aprins ca o torță într-o clipă de neatenție. Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, se pare că incendiul ar fi pornit de la cărbune căzut din sobă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
„La fața locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, care a acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, atât în interiorul locuinței, cât și la acoperișul acesteia. În urma incendiului au ars aproximativ 30 de metri pătrați de acoperiș confecționat din țiglă pe structură din lemn, 20 de metri pătrați planșeu din scândură, elementele de închidere a ferestrelor și ușilor, mobilierul din locuință, precum și diverse textile.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire pe pardoseala combustibilă a încăperii în care se afla soba” a declarat cpt. Petru Iftene, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.