O nouă rundă de calculatoare pentru elevii săraci
de Roxana NĂSTASĂ
Elevii din județ, care au posibilități financiare reduse și își doresc un calculator, au posibilitatea să depună, și anul acesta, cereri pentru Programului Național „Euro 200”.
Prin acest program se acordă sprijin financiar, în vederea achiziționării de calculatoare, elevilor care provin din familii în care venitul brut lunar pentru fiecare membru nu depășește 150 de lei. Cererile se depun la unitățile de învățământ până pe 21 aprilie, urmând ca apoi să se efectueze anchetele sociale. Listele beneficiarilor vor fi afișate la fiecare unitate de învățământ, pe data de 3 iunie, la ora 18.
Important de știut este faptul că acest ajutor se acordă o singură dată, iar stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate pentru acest program în bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, conform legislației în vigoare. De asemenea, trebuie știut că la stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile din luna precedentă depunerii cererii, cu excepția alocației de stat, alocației de susținere pentru familia monoparentală, alocației complementare, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor sociale, de studii sau altor drepturi sociale.
Anul trecut 850 de elevi din județ și-au achiziționat calculator cu ajutorul acestui program, majoritatea fiind din mediul rural.