Social

Veteranii vor primi prin poștă foile de drum

de Mihaela NICULESCU

Pentru prima dată în acest an, foile de drum veterani vor veni prim poștă. În județul Vaslui, până acum, foile pentru călătoriile gratuite cu trenul și mijloacele auto de transport în comun erau distribuite direct de la sediile asociațiilor veteranilor de război. Dacă în alte județe foile de drum sunt distribuite de ani de zile de către poștași, în județul nostru este pentru prima oară când veteranii vor primi acasă aceste drepturi legale.

„Anul trecut am împărțit foile de drum pe 2 februarie, anul acesta se observă deja o întârziere. Asociația Națională a Veteranilor de Război (ANVR) Vaslui, am înțeles că va primi de la Ministerul Muncii pe 6 aprilie foile de drum pentru toți beneficiarii din județ, după care, începând cu mijlocul lunii aprilie, acestea vor fi distribuite de poștași”, a declarat lt. col. (r) Mircea Botoi, reprezentant ANVR Filiala Bârlad.
Chiar dacă vor ajunge mai târziu, foile de drum vor trebui consumate până pe 31 decembrie inclusiv, după care devin nule.
Conform legii 44/1994, veteranii și văduvele de război beneficiază de 12 călătorii gratuite cu trenul la clasa a II-a și 24 de călătorii cu mijloacele auto. Veteranii decorați primesc gratis 12 călătorii cu trenul la clasa I și 24 cu mijloacele auto, iar văduvele de veterani de război au dreptul la șase călătorii gratuite cu trenul la clasa a II-a și 12 cu mijloacele auto de transport în comun. Chiar dacă primesc foi de drum pentru transportul gratuit cu mijloace auto între localități, beneficiarii Legii 44/1994 nu se pot bucura de acest drept întrucât reprezentanții firmelor de transport nu le acceptă. Explicația este simplă – statul le decontează foarte târziu banii, existând în Bârlad firme care așteaptă de doi ani să-și recupereze banii.
În zona Bârlad, sunt înregistrați 338 de veterani de război, 72 la Bârlad din care doar doi sunt veterani decorați. Dacă până anul trecut filiala ANVR Bârlad avea un președinte, în persoana veteranului de război Neculaiu Mihu, postul a fost restructurat. Asociația nu mai are un președinte ci un responsabil care face voluntariat. Neculaiu Mihu beneficia de o sumă simbolică drept indemnizație pentru activitatea de la Asociație.

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button