Invatamant

Școala altfel, la păcănele

de Marian MOCANU

Câțiva liceeni, plictisiți, probabil, de activitățile extracurriculare prinse în programul „Școala altfel”, experimentau, ieri, la păcănelele dintr-un bar situat în fața Colegiului „Anghel Rugină” din municipiul Vaslui. Jucătorii aveau și „galerie”, în bar aflându-se circa 15 liceeni. Nimeni nu știe cum li s-a permis accesul în bar și mai ales să joace la aparatele electronice.

În săptămâna premergătoare sărbătorilor pascale, marea parte a școlarilor participă la tot felul de acțiuni în cadrul unui program „Școala altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!” Săptămâna Școala altfel este dedicată activităților extracurriculare, pe care fiecare școală le plănuiește. De la excursii ori spectacole, la vizite la muzee, ateliere artistice, ori la diverse instituții publice ori societăți comerciale care desfășoară activități de producție, fiecare clasă din școlile și liceele vasluiene a pus la cale un program de astfel de activități, scopul declarat fiind acela de a prezenta pe viu școlarilor ceea ce învață în teorie la orele de curs.

Unii elevi de la un liceu vasluian au înțeles să desfășoare o astfel de activitate la „păcănele”. Ieri dimineață, în loc să fie prezenți la activitatea desfășurată de cadrele didactice, la un bar situat vis-a-vis de Liceul Teoretic „Anghel Rugină” din Vaslui, circa 15 – 20 de liceeni făceau practică în domeniul jocurilor de noroc. În timp ce unii, poate chiar elevi în primul an de liceu, jucau de zor la aparate, alții le făceau galerie, dând sfaturi ori așteptând ca primii să termine banii de buzunare pentru a le lua locul.

Din când în când, câte unul mai striga la responsabila de sală: „Mamaie, vino și scoate din aparat!”, semn că au avut noroc.

Din păcate, finalul nu paote decât unul singur: banii de buzunar iau calea aparatelor de jocuri, fiind știut faptul că niciodată nu poți ieși în câștig dintr-o astfel de „distracție”.

De blamat sunt și liceenii, care au chiulit de la activitățole școlare, dar și responsabilii barului, care au permis unor minori să joace la păcănele, în ciuda faptului că legea este foarte clară în această privință.

Review Overview

User Rating: 4.85 ( 1 votes)

Related Articles

One Comment

  1. mamaia aia e proasta ca ii lasa sa joace si nici macar nu le da tot castigul
    le opreste o anumita suma(cat doreste ea) pentru ca sunt minori
    curva dracu

Back to top button