Tampoane verificate antidrog
Orice bun pe care fostul ministru al dezvoltării Elena Udrea îl primește la Arestul Poliției Capitalei e verificat cu mare atenție de agenți până să ajungă la ea. Chiar și banalele absorbante trec prin filtrul aparatului care detectează stupefiantele.
“Blonda lui Băsescu” pare să se fi obișnuit cu regulile draconice pe care trebuie să le respecte în spatele gratiilor. Un lucru a rămas la fel! Ținutele și aspectul fizic ale Elenei Udrea au rămas parcă încremenite în vremurile în care, de “afară”, dădea ordine în stânga și-n dreapta.
Ori de câte ori e adusă la instanță, Udrea poartă haine de firmă, iar chipul și părul îi sunt aranjate ca și cum ar fi ieșit atunci de la coafor. Și e și normal, dacă ne gândim la faptul că, săptămânal, mama Elenei și buna sa prietenă Ruxandra Dragomir îi aduc lucruri de care are nevoie și haine pentru a-și reînnoi garderoba din pușcărie. Numai că, până să ajungă la ea, bunurile trec printr- un filtru special, asemănător celui aflat în aeroporturi, care poate detecta orice substanță interzisă. Chiar și stupefiantele!
Nu merge la sala de sport
Surse din rândul gardienilor ne-au spus că prin aparatul respectiv au trecut și obișnuitele tampoane de care femeile adulte au nevoie lună de lună. “Trebuie să le verificăm. Ar putea fi introduse droguri cu seringa în ele. Riscul e mare, ca și la conserve sau orice alt produs ambalat”, ne-au declarat agenții care lucrează la Arestul Central.
În plus, deși în pușcăria VIP-urilor, există o sală de sport, deținuții nu o pot folosi, pentru că ar ieși discuții între ei. Unii ar putea dori să stea mai mult acolo, iar acest lucru i-ar deranja pe ceilalți. Astfel le rămâne doar varianta cititului cărților aflate în biblioteca arestului, volume pe care le pot cere după consultarea unei liste care se află în fiecare celulă. “Iau cartea, semnează pentru ea, după care pot cere alta”, ne-au mai spus sursele noastre.
Sursa: libertatea.ro