S-a terminat bulibășeala cardurilor de sănătate
de Marian MOCANU
După câteva zile în care cardurile de sănătate nu puteau fi activate sau citite, se pare că situația a revenit la normal. Până acum, medicii de familie erau acuzați de conducerea Casei Naționale de Sănătate că nu erau pregătiți pentru noul sistem, neavând achiziționate cititoarele de carduri. De această dată, problemele au fost softul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și suprasolicitarea serverelor centrale, pe fondul unei multitudini de cereri de activare. Deja, la nivelul județului Vaslui, au fost raportate ca fiind pierdute peste 50 de carduri numai în ultimele zile.
În primele zile de după intrarea în vigoare a noilor norme, privind obligativitatea prezentării cardurilor de sănătate pentru a beneficia de servicii medicale, mii de beneficiari au avut surpriza să descopere că acestea le sunt inutile. Din câte se pare, serverele Casei Naționale de Asigurări de sănătate au fost suprasolicitate de numărul mare de persoane care au solicitat fie activarea cardurilor, fie eliberarea de rețete compensate ori gratuite, sau alte servicii medicale, inclusiv internări ori consultații medicale.
Doar la nivelul județului Vaslui, din cele circa 223.000 de carduri de sănătate distribuite, 60.000 au fost deja activate, peste o zecime din ele doar în preajma începutului lunii mai. Asta în ciuda faptului că cea mai mare parte a cardurilor au fost distribuite către beneficiari încă de la sfârșitul anului trecut, iar sistemul de carduri de sănătate ar fi trebuit să funcționaze în paralel cu vechiul sistem încă din luna februarie 2015, perioadă în care medicii de familie ar fi trebuit să activeze aceste carduri de sănătate.
„Începând din luna februarie, s-a tot spus că vinovați de faptul că nu sunt activate cardurile de sănătate sunt medicii de familie, care nu și-au achiziționat cititoare de carduri. Eu am achiziționat respectivul dispozitiv încă de la începutul anului, dar o bună perioadă de vreme nu l-am putut folosi, dat fiind faptul că softul implementat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate avea erori. Pur și simplu nu accepta validarea și, decât să fac probleme asiguratului stricându-i sau blocându-i cardul, am preferat să aștept până ni se confirmă că softul este funcțional. S-a văzut faptul că, la începutul lunii mai, acest soft a mai dat erori, ori serverele CNAS nu făceau față solicitărilor, deci nu a fpst neapărat vina noastră. Cât privește faptul că serviciile medicale puteau fi asigurate și pe baza CNP-ului asiguratului, acest lucru nu ne-a fost explicat destul de clar. Nu aveam siguranța că serviciile respective vor fi decontate, și am preferat să reprogramăm pacienții care nu aveau cardul de sănătate activ. Acum situația a reintrat la normal, dar la începutul lunii a fost foarte mare aglomerație, și am avut pacienți care și-au pierdut răbdarea din cauza așteptării sau pentru a faptului că nu mergeau cititoarele de carduri”, a declarat un medic de familie vasluian.
Conform acestuia, aglomerația de la începutul lunii mai s-a datorat și faptului că mulți asigurați care nu apelează foarte des la serviciile medicului de familie s-au prezentat la cabinet soar pentru activarea cardului de sănătate. „Oricum, este ceva normal ca, la începutul lunii, să fie mai mulți pacienți care să se adreseze medicilor de familie decât în restul lunii. Mare parte din aceștia sunt bolnavi cronici care se prezintă pentru a-și ridica rețetele gratuite sau compensate. Probabil este o obișnuință de pe vremea în care fondurile pentru medicamente compensate și gratuite se epuizau foarte repede”, a mai adăugat medicul.
Cert este că, după câteva zile în care cardurile de sănătate nu prea au putut fi folosite, lucrurile au reintrat în normal. Faptul că în județul Vaslui, în doar trei zile, au fost activate peste 6.000 de carduri de sănătate, o zecime din totalul celor activate până acum, este în ton cu statistica înregistrată la nivel național.
Astfel, conform comunicatului de presă de pe site-ul CNAS, din cele circa cinci milioane de carduri de sănătate distribuite la nivel național, în perioada 4 – 6 mai au fost validate peste 540.000 de servicii cu cardul de sănătate și un număr aproape egal de servicii fără card de sănătate, respectiv pe baza CNP-ului asiguratului. De altfel, luni, 4 mai, ziua în care serverele CNAS au fost depășite de situație, numărul serviciilor medicale validate pe baza CNP-ului a fost aproape dublu față de numărul serviciilor validate cu cardul de sănătate: 136.556 servicii acordate fara card față de 87.914 servicii validate cu cardul de sanatate. Și în zilele următoare, chiar dacă au predominat serviciile acordate pe baza cardului, numărul asiguraților care nu au putut folosi respectivul instrument de identificare a fost foarte mare, dovadă că nu toți asigurații și-au putut valida cardul de sănătate.
Tot în aceste zile, mai mulți asigurați au raportat Casei Județene de Asigurări de Sănătate pierderea cardului, solicitând eliberarea unui duplicat. Au fost peste 50 de astfel de cazuri, iar persoanele care le-au pierdut, pot cere eliberarea unui duplicat, pentru care trebuie să achite suma de 15,50 lei. Până la primirea prin poștă a noului card, respectivii asigurați pot beneficia de servicii medicale pe baza unei adeverințe eliberate de CJAS Vaslui.