Social

Iată cum poți să-ți faci arborele genealogic

de Roxana NĂSTASĂ

Febra reconstituirii arborelui genealogic a început să îi cuprindă și pe câțiva vasluieni. Mânați de dorința și curiozitatea de a afla care le sunt strămoșii și dacă nu cumva se trag din familii bogate, zeci de vasluieni au mers la Arhivele Naționale – Direcția Județeană Vaslui pentru a-și vedea rădăcinile.

Dacă în străinătate există zeci de bloguri și chiar baze de date online, care permit accesul la astfel de informații istorice, la noi există doar arhive clasice, pe hârtie. De aici și numărul mic de oameni care ajung la documente din pură pasiune. În județul nostru, marea ne-a fost mirarea când am aflat că peste 30 de vasluieni au fost în ultimul an la instituția cu pricina să descopere din ce familii se trag.

„Peste 30 de vasluieni au venit în ultimul an și au solicitat documente de stare civilă pentru a întocmi arborele genealogic. Solicitantul face o cerere la sediul instituției și se eliberează un permis de cerecetare valabil doi ani. În baza permisului primește documentele solicitate pe baza cărora se face arborele genealogic. Cei care au venit până acum au venit ca să obțină informații despre strămoșii lor, în ce loc s-au născut, de unde au plecat. Arborele genealogic nu are valoare științifică, ci este doar pentru interes personal sau cerectare”, ne-a declarat Mihaela Coman, custodele sălii de studiu de la Arhivele Județene.

Așadar, pentru cei interesați, care nu știu, conform articolului 6 al Legii 16/1996 – Legea Arhivelor Naționale, cetățenii pot solicita prin sala de studiu, documente de stare civilă în vederea întocmirii arborelui genealogic. Pentru acest lucru se depune o cerere la sediul instituției județene. La arhiva județeană, conform reprezentanților instituției sunt documente existente începând cu 1910.

În Arhivele Naționale se găsesc documente începând cu anul 1.700, fiind anul în care bisericile românești au început să arhiveze documente care consemnau botezul, căsătoria și decesul. În cazul în care, doritorul nu vrea să cerceteze singur acest lucru, poate angaja specialiști. De refacerea arborelui genealogic se ocupă și agențiile de detectivi particulari, dar și firme specializate, care îți spun de unde te tragi de la Mihai Viteazul încoace contra unor sume consistente. Câteva mii de euro trebuie să scoată din buzunare cei care vor acest lucru. În condițiile în care sunt siguri că vor descoperi averi pierdute, se merită. În caz contrar, nu prea. Dar, nu te pui cu pasiunea omului!

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button