Monden

Eurovision 2015: Voltaj, sabotată în semifinală? Ce acuze le aduce Călin Goia organizatorilor vienezi

Emoții mari marți (19 mai), de la ora 22.00, pentru băieții de la Voltaj, reprezentanții României la Eurovision 2015. Ei vor afla dacă piesa lor, “De la capăt”, va trece de semifinală. În plus, sunt tare necăjiți, căci, în comparație cu ceilalți concurenți, spectacolul lor nu e pus la punct în detaliu.
Călin Goia și colegii lui au stat luni (18 mai) cu frica în sân: “Nu suntem încă mulțumiți de show-ul nostru, dar sperăm să se rezolve, am repetat mai puțin de o jumătate de oră, timp insuficient. Am trimis toate ideile noastre organizatorilor, dar o parte dintre ele nu s-au pus încă în practică”, a mărturisit solistul trupei Voltaj, înainte de Eurovision 2015. Cu alte cuvinte, proiecțiile de pe scenă nu corespund cerințelor artiștilor noștri, iar șansele ca modificările să fie făcute în timp util, până marți, sunt mici.

Eurovision 2015: Călin Goia, nemulțumit de organizatorii vienezi

“Ne-am uitat la toate celelalte țări, momentele lor sunt lucrate mai mult, să zic așa”, a declarat Cătălin Bugean, regizorul artistic al României la Eurovision 2015, eveniment care se desfășoară în Austria, la Viena. Reprezentanților noștri le-au lipsit luni (18 mai) microfoanele cu stative albe și jocul de lumini cerut de regizorul artistic.“Mai e de lucru, dar mai sunt trei repetiții până în finala de sâmbătă. E foarte important că s-a auzit impecabil”, a spus Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision 2015. În urma tragerii la sorți, Voltaj va intra cu numărul 15 în concurs și se va lupta cu soliști din Republica Moldova, Armenia, Belgia, Olanda, Finlanda, Grecia, Estonia, Republica Macedonia, Serbia, Ungaria, Belarus, Rusia, Danemarca, Albania și Georgia. Românii din Europa vor putea vota pentru Voltaj cu ajutorul telefonului fix sau mobil, la un număr care va fi anunțat. Telespectatorii români pot urmări semifinala marți (19 mai), în direct la TVR1, de la ora 22.00.

Eurovision 2015: Suntem slab cotați la casele de pariuri

În străinătate, la casa de pariuri betfair.com, Voltaj era clasată pe locul 20 din 40 de țări participante, cu o cotă de 3,40. Nici la casa de pariuri Stanleybet nu stăm bine, România având o cotă de 150. Dacă pariați 100 de lei pe Voltaj, veți câștiga 15.000 de lei.

Eurovision 2015: Voltaj, pregătiți să câștige

În legătură cu participarea la concursul Eurovision 2015, Voltaj spun că sunt pregătiți să câștige concursul, întrucât au repetat foarte mult și au stabilit toate detaliile. „Noi suntem pregătiți. Am repetat mult, am pus la punct toate detaliile.(…) Plecăm foarte încrezători, ne ducem să fim mai sus de locul doi. Nu știm ce se va întâmpla, dor noi suntem optimiști și pregătiți”,a declarat Călin Goia, înainte ca băieții să plece la Viena, pentru Eurovision 2015. Aceștia cred că mesajul melodiei cu care urmează să participe este unul foarte puternic, care va reuși să îi sensibilizeze pe străini.

Eurovision 2015: Sistemul de votare

Prima semifinală Eurovision 2015 va avea loc marți (19 mai), iar atunci vor cânta și participanții României, Voltaj, fiind penultimii care vor apărea pe scenă, înainte de participantul Georgiei. Telespectatorii vor putea vota pentru Voltaj cu ajutorul telefonului fix sau mobil, prin apel sau mesaj scris. În fiecare țară va fi realizat un clasament al tuturor pieselor participante în funcție de rezultatele unui televot, și un altul organizat pe baza punctajului obținut din partea juriului.Sursa: click.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button