Social

S-a ales cu fracturi după ce a căzut din căruță

de Marian MOCANU

Luni, pe raza localității Văleni a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unui bărbat. Constantin F., de 40 ani, din comuna Văleni, se deplasa cu o căruță pe un drum sătesc din localitate, cărând gunoi de grajd. La un moment dat, pe o porțiune de drum în pantă, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut din căruță, accidentându-se grav. Din câte se pare, victima consumase și ceva băutură, însă, nefiind și alte persoane implicate în accident, polițiștii nu l-au testat alcoolscopic, respectând prevederile legale.

Un vecin a anunțat evenimentul la numărul de urgență 112. Victima a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui, iar ulterior la o unitate medicală din municipiul Iași, fiind diagnosticat cu „fractură cominutivă cu sinus maxilar stâng, fractură mandibulă stânga, fractură os temporar stâng, fractură arc costal 1 și 2 pe partea dreapta”.

„Pentru evitarea unor astfel de situații pe viitor, reamintim câteva din obligațiile ce le revin conducătorilor vehiculelor cu tracțiune animală, prevăzute în legislația rutieră: să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru ei și ceilalți participanți la trafic; să nu oprească sau să staționeze pe partea carosabilă a drumului public; să nu conducă vehiculul când se află sub influența alcoolului; să semnalizeze schimbarea direcției de mers cu brațul și să se asigure că din față sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranța deplasării. Se recomandă ca, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă în partea din față un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasate pe partea laterală stângă”, a declarat agent șef adjunct Alina Tonica, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button