Sanatate

Mai mulți bani pentru medici

de Mihaela NICULESCU

Medicii din Bârlad care efectuează intervenții chirurgicale la blocul operator vor primi un spor de 50% pentru condiții periculoase. Acordarea sporului s-a făcut după ce în 2013 o parte dintre ginecologi, chirurgi și ortopezi au dat în judecată spitalul pentru a-și cere drepturile. Curtea de apel Iași a dat o hotărâre prin care, conform legii 248/2010, sporul de 50% va fi dat, dar proporțional cu timpul efectiv petrecut în blocul operator.

Medicii din această categorie au primit în urmă cu câteva zile o dispoziție, nr. 1078 din 13.05.2015 a Comitetului Director, care îi înștiința că începând cu 1.02.2015 vor intra în posesia acestui spor – proporțional cu timpul în care au efectuat intervenții chirurgicale și retroactiv pentru 4 luni.

“Este praf în ochii noștri acest spor care nu înseamnă mai nimic, de la câteva zeci de lei la maxim 100-200 lei (în cel mai bun caz) lunar. Noi ne expunem permanent pentru că de multe ori, fiind vorba de o urgență, rezultatul analizelor de sânge vine mai târziu de începerea intervenției”, ne-a declarat un medic chirurg.

Sporul de condiții periculoase – de 50% raportat la timpul efectiv în care operează chirurgii, ortopezii, oreliștii, oftalmologii sau ginecologii se va acorda în baza unui pontaj. În decizia primită de medici se specifică faptul că pontajele vor fi întocmite la blocul operator. O să fie consemnat corect intervalul orar prestat în sala de operații (sala de naștere nu face obiectul sporului), din cadrul programului zilnic, neluându-se în calcul orele de gardă.

Medicii consideră la unison că acest mod de a acorda sporul de condiții periculoase este o batjocură

În vreme ce asistentele de la blocul operator au sporuri foarte mari calculate la salariu, medicii care operează sunt contabilizați la minut. Această categorie de medici, în mâna cărora stă de multe ori viața pacienților, beneficiază doar de un spor de secție de 15% la salariu. La TBC sporul este de 100%, la fel ca la secția boli infecțioase, în timp ce la ATI sporul este de 75%, la CPU și anatomopatologice de 50%.

“Nu comentăm sporurile colegilor noștri, chiar ar fi de dorit ca la CPU, de exemplu, să fie mai mari, dar ni s-ar părea de bun simț ca noi care operăm să beneficiem măcar de 50% spor la salariu și nu calculat la ore, minute și secunde. Deservim o zonă mai mare decât spitalul județean Vaslui, deci o populație seminificativ mai mare. Sunt intervenții de finețe de multe ori, urgențe care trebuie salvate contra cronometru. Este posibil să finalizăm o operație într-un timp mai scurt, dar complexă. Este o anomalie să plătești chirurgul cu ora. Numai la noi este posibil așa ceva”, ne-a mai spus un ortoped.

Până acum Spitalul Beldiman a alocat medicilor care fac intervenții chirurgicale până la 7% – spor de condiții periculoase și asta în baza Regulamentului în vigoare din 2009.

Medicii vor constata luna aceasta ce valoare are sporul câștigat în instanță

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button