Monden

Carmen Iohannis, ținută de 3.240 de euro. Câte cărți trebuie să vândă șeful statului ca Prima Doamnă să atragă toate privirile

Soții Iohannis au fost atracția Târgului de Carte Bookfest. Președintele și-a lansat noua carte, iar soția sa a venit să îl susțină. Toate privirile au fost atrase de ținuta prețioasă a Primei Doamne. Click! a aflat cât au costat rochița, poșeta și sandalele lui Carmen Iohannis.

iohannis-corp-carmenBucureștenii s-au înghesuit să îi vadă pe soții Iohannis și au stat ore în șir la coadă pentru autografe. Cei doi au fost eleganți, punctuali și prietenoși. Însă toți ochii erau ațintiți asupra ­Primei Doamne, care a fost ­admirată pentru rochia prețioasă, săndăluțele elegante și poșeta asortată. Aceste lucruri nu sunt la îndemâna oricui, ci sunt scumpe, realizate de case de design vestimentar renumite. Rochia, în culori delicate gri perlat și alb, cu mâneci scurte și croială foarte șic, este semnată Alexandru Ciucu, cel care creează ținutele Casei Regale.Click! a aflat că Prima Doamnă merge pe mâna lui Alexandru Ciucu la toate evenimentele pe care le onorează, iar celebrul designer știe exact calendarul soției președintelui Iohannis, până la sfârșitul anului. “Am muncit două săptămâni, zeci de ore, la creația Primei Doamne. Este o onoare pentru mine. Am folosit materiale de cea mai bună calitate. Eu am făcut doar rochia, accesoriile le avea deja”, ne-a declarat Alexandru Ciucu.
Discret, designerul nu a precizat cât a costat rochița lui Carmen Iohannis, dar surse informate spun că rochiile la comandă în atelierul lui pornesc de la 1.300 € și pot ajunge la 3.000 €. Sandalele sunt ceva mai ieftine, ”doar” 750 €. Fac parte din creațiile casei de modă Salvatore Ferragamo și sunt ”ultimul răcnet”: piele perforată, închise pe gleznă și cu fermoar la spate. Piesa de rezistență este însă poșeta, tot o creație Ferragamo, și costă 1.190 €. Așadar, numai aceste trei piese au costat 3.240 €, adică 14.256 de lei.Prima carte a lui Klaus Iohannis s-a vândut în 130.000 de exemplare, iar volumul lansat sâmbătă ar trebui să se bucure de un succes similar. Chiar dacă prețul unui volum este 30 de lei, autorul este plătit în cel mai bun caz cu 7%, adică 2 lei la un exemplar vândut, spun surse informate. Pentru o ținută la fel de costisitoare pentru Prima Doamnă, președintele ar trebui să vândă 7.128 de cărți.

Sursa: click.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button