Social

Tabăra de creație „Flori de mai”, la a V-a ediție

de Marian MOCANU

La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc cea de-a V-a ediție a Taberei de creație „Flori de mai”, manifestare la care au participat circa o sută de copii din mai multe comune din județul Vaslui. Pe lângă participarea la atelierele de creație, unde au învățat diverse meșteșuguri populare, copiii s-au distrat, prinzându-se la joc.

La Valea Siliștei, comuna Solești, a avut loc cea de-a V-a ediție a Taberei de creație „Flori de mai”, eveniment intrat deja în tradiție. Tabăra de creație s-a desfășurat pe șase secțiuni: pictură, icoane pe lemn și sticlă, cusături populare, confecționat măști populare, decorațiuni din sfoară, sculptură în lemn, ouă încondeiate.

Meșteri populari din zonă au predat tainele acestor meșteșuguri populare la aproape o sută de copii din Grivița, Dumești, Ibănești, Pungești, Berezeni, Băcani, Zorleni, Pușcași, Bârlad și Vaslui. La atelierele de lucru, desfășurate pe parcursul a două zile – vineri, 30 mai și sâmbătă, 31 mai – copiii au deprins și meșteșugul olăritului, având ca profesor pe cunoscutul meșterul ieșean Dumitru Ifrim.

„Suntem bucuroși că avem parte de vreme frumoasă, fapt care ne permite să desfășurăm activitățile în aer liber, așa cum ne-am propus. La finalul taberei, un juriu a evaluat și a jurizat lucrările realizate, iar câștigătorii concursului de creație au fost premiați. Oricum, câștigători ne declarăm toți cei care suntem azi aici. Mă bucură faptul că participanții au avut ocazia să se întâlnească și cu oamnei din conducerea județului, care ne susțin în demersurile noastre de a promova și de a perpetua arta populară tradițională în rândul tinerilor”, a declarat Daniela Adam, coordonatorul Taberei.

De la această acțiune nu au lipsit muzica și jocul popular, printre protagoniști fiind și membrii ansamblului „Soleștenii”.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button