Poftiți la teatru! – Ultima premieră a stagiunii
de Mihaela NICULESCU
Este sigur. Sâmbătă, 13 iunie, de la 18.30, publicul bârlădean va putea viziona o nouă premieră teatrală, ultima de altfel, din stagiune 2014 – 2015 a Teatrului „Victor Ion Popa”.
Spectacolul „Comedie pe întuneric”, de Peter Shaffer, o comedie de situație, este regizat de cea mai nouă colaboratoare a teatrului bârlădean, Cristina Bilciu.
Distribuția este alcătuită din Sorin Ghiorghe, Oana Pavalache, Cătălina Rusu, Marcel Anghel, Cristian Todică, Irina Grăjdeanu și Alexandru Savu. Scenografia este semnată de Sandu Maftei.
„Brindsley, un sculptor tânăr și sărac, împreună cu logodnica lui nouă, Carol, așteaptă vizita unui miliardar excentric, care ar putea să îi cumpere o lucrare. De asemenea, așteaptă vizita viitorului socru, colonelul. Pentru asta, cei doi «fură» până a doua zi mobilierul vecinului lor, Harold, proprietarul unui magazin de antichități, pentru a face impresie bună asupra miliardarului și tatălui-colonel. Deodată, are loc o pană de curent și apoi întregul spectacol se petrece în beznă. Apare vecina lui Brindsley, fată bătrână, căreia îi e frică de întuneric și profită de ocazie pentru a bea pe ascuns. Apare si fosta iubită a lui Brindsley, care nu știe că a fost înlocuită cu alta. Apoi, apar Colonelul și Harold, proprietarul mobilierului, așa că Brindsley trebuie să pună la loc, pe ascuns, toate obiectele. La un moment dat, vine electricianul, care este confundat cu miliardarul, iar miliardarul, când apare la final, cade nevăzut într-o trapă, chiar înainte de a se aprinde din nou lumina.
Sursa de umor este că, atunci când se ia lumina, pe scenă e lumină plină, iar de câte ori se repară, pe scenă e beznă. Pe întuneric, toate personajele se transformă și își arată adevărata față”, ne-a declarat Teodora Spânu, secretar literar al teatrului bârlădean.
Înainte cu câteva zile de premieră, luni, 8 iunie, la ora 13, regizoarea va organiza o conferință de presă, în care va vorbi despre spectacol, despre inedita abordare regizorală, dar și despre colaborarea cu actorii din Bârlad, cu care lucrează pentru prima oară.
Regizorul Crista Bilciu s-a născut la 19 iulie 1978, la Târgu-Mureș. Aici a absolvit Facultatea de Științe și Litere a Universității „Petru Maior”, secția Română-Engleză. Are masterat în Istoria criticii literare și în Managementul proiectelor. De asemenea, are o licență în Regie de Teatru (obținută tot la Târgu-Mureș). A studiat și Regie Film. Într-un interviu confesiune, regizoarea declara: „În adolescență, eram extrem de nefericită, nu mă puteam nicicum integra printre oameni, nu înțelegeam lumea în care trăiam, nu puteam părăsi lumea din interiorul meu. Acum știu că a face artă înseamnă a adăuga lumea ta la realitate. Atunci când scriu, atunci când fac teatru sau pictez, e o invitație: vă dăruiesc o țară nouă prin care să vă plimbați: eu.”