Tradițiile au reînviat la Tudora-n bătătură
de Roxana NĂSTASĂ
Aflată la început de drum, joi, Casa Tudora a fost gazda unui eveniment inaugural de excepție.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai administrației publice județene și locale, instituții bancare, societăți comerciale și reprezentanți ai marilor furnizori de materie primă din domeniul panificației de la nivel național care au fost alături de echipa Casa Tudora, în prag de sărbătoare.
Muzică bună, oameni frumoși, bun gust și produse tradiționale, toate au fost ingredientele zilei. Tudora Vrâncioaia și cei șapte feciori ai săi, însuși Domnitorul Țării Moldovei- Ștefan cel Mare, membrii Ansamblului de Dansuri „Hora Vasluiului” și Taraful „Cristian Năstasă” au fost să stingă dorul de vatră „la Tudora-n bătătură”. S-au prezentat și degustat produse de panificație și patiserie și au fost reînviate tradițiile de altădată în acorduri de folclor autentic.