O nouă debarasare de deșeuri electrice și electronice
de Mihaela NICULESCU
Sâmbătă, 27 iunie, bârlădenii se pot debarasa, pentru a doua oară în acest an, de deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). Primăria, în colaborare cu Asociația de Reciclare ROREC, va organiza această nouă campanie, doar pentru populație, fără a mai amenaja puncte de colectare în oraș.
„Bârlădenii pot scăpa de DEEE sunând doar la numerele de telefon 0731 263 598 sau telverde 0800 444 800, în intervalul orar 9-16. Reprezentanții SC CUP vor răspunde apelurilor și vor trimite mașini la domiciliile indicate, pentru ridicarea deșeurilor. Vor exista și recompense pe măsură. Pentru aparatele electrice mari întregi (combine, vitrine și lăzi frigorifice, frigidere), veți primi patru tichete în valoare totală de 40 de lei, iar pentru mașini de spălat și aparate de aer condiționat întregi, veți recompensați cu câte două tichete, în valoare totală de 20 de lei.”, ne-a declarat ing. Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală, din cadrul Primăriei Bârlad.
În acest an, Primăria și-a propus să mai organizeze împreună cu Asociația ROREC două astfel de campanii – una în septembrie și alta în iarnă, în încercarea de a atinge norma europeană de 4 kg DEEE pe cap de locuitor.
Pe lângă latura ecologică a acestor campanii, există și o latură care ține de sănătatea populației. DEEE-urile emană particule încărcate cu plumb și mercur, radiante și poluante pentru mediu și organismul uman.