Home » Sanatate » Spitalul „Beldiman”, invadat de duhoarea morții

Spitalul „Beldiman”, invadat de duhoarea morții

de Mihaela NICULESCU

De aproape trei zile, holul de la morga din incinta Spitalului „Elena Beldiman” a fost invadat de un miros greu, înțepător, care urcă până la etajul I, creând disconfort atât pentru cadrele medicale cât și pentru pacienții internați sau din ambulatoriul de specialitate.

Nimic neobișnuit pentru cei de la spitalul bârlădean, care, deși recunosc faptul că e foarte neplăcut ca mirosul pestilențial al cadavrelor de la morgă să inunde holurile, nu au ce face. Sunt cazuri în care rudele decedaților îngreunează și mai mult situația prin faptul că vin cu întârziere să ridice cadavrele.

Trupul uni bărbat de 60 de ani, decedat vineri și declarat caz medico-legal, nu a fost luat nici până astăzi de familie. Sâmbătă, rude ale decedatului s-au interesat doar de actele de deces, probabil pentru a lua ajutorul de înmormântare de la Casa de Pensii. Au refuzat să ia și mortul, precizând că vor reveni în câteva zile.

Spațiile frigorifice cu care este dotată morga de la spitalul bârlădean sunt limitate. Nu există decât trei locuri în frigiderul secției de anatomopatologie, spații care sunt folosite și de cei de la medicină legală.

Nu sunt puține cazurile în care trupurile pacienților decedați nu sunt revendicate de nici un aparținător, acestea fiind pur și simplu abandonate la morgă. Termenul maxim legal în care cadavrele pot rămâne în frigiderul morgii este de zece zile. După această perioadă, este anunțată primăria pentru a se ocupa de înhumarea acestora, în cazul în care este vorba de cazuri sociale.

Revendicarea cadavrelor de către aparținătorii decedaților ar trebui să se facă în una sau două zile, în caz contrar, morga se poate aglomera și din lipsă de spațiu să se ajungă la situația ca holurile spitalului să fie inundate de duhoare.

Modernizarea Secției Anatomopatologie a fost și rămâne o prioritate de mulți ani, de când ar fi trebuit modernizată și mutată în curtea spitalului, dar, din lipsă de bani, nu a fost posibil acest lucru. În ultimii ani, Ministerul Sănătății nu a mai alocat nici un leu pentru investiții, singura alternativă fiind contribuția autorităților locale, în administrarea cărora au trecut spitalele. Până la rezolvarea acestei deficiențe, situația nu se va îmbunătăți, iar mirosul de cadavru va mai fi prezent pe holurile spitalului în perioade aglomerate, mai ales pe timpul verii.

de Mihaela NICULESCU De aproape trei zile, holul de la morga din incinta Spitalului „Elena Beldiman” a fost invadat de un miros greu, înțepător, care urcă până la etajul I, creând disconfort atât pentru cadrele medicale cât și pentru pacienții internați sau din ambulatoriul de specialitate. Nimic neobișnuit pentru cei de la spitalul bârlădean, care, deși recunosc faptul că e foarte neplăcut ca mirosul pestilențial al cadavrelor de la morgă să inunde holurile, nu au ce face. Sunt cazuri în care rudele decedaților îngreunează și mai mult situația prin faptul că vin cu întârziere să ridice cadavrele. Trupul uni bărbat…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile