Home » World » REFERENDUM ISTORIC. Rezultate oficiale parțiale: 61% dintre greci au respins măsurile creditorilor internaționali/Tsipras: "Grecia se va întoarce la masa de negocieri"

REFERENDUM ISTORIC. Rezultate oficiale parțiale: 61% dintre greci au respins măsurile creditorilor internaționali/Tsipras: "Grecia se va întoarce la masa de negocieri"

Cetățenii greci au votat în proporție de 61,28% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaționali, 38,72% pronunțându-se în favoarea acestora, conform rezultatelor oficiale parțiale.

Potrivit rezultatelor anunțate după numărarea a 94,73 la sută din voturi, 61,28% dintre alegători au respins măsurile economice propuse de Grupul Bruxelles, iar 38,72% s-au pronunțat în favoarea acestora.

Prezența la urne a fost de 62,51%.

UPDATE Tsipras: Grecia se va întoarce la masa de negocieri

Premierul grec Alexis Tsipras le-a mulțumit duminică seara grecilor pentru respingerea propunerilor creditorilor internaționali, precizând că referendumul pe care l-a inițiat se înscrie în cadrul european și nu reprezintă o ruptură între Grecia și UE, relatează Le Monde în pagina electronică.

„Începând de mâine, Grecia se va întoarce la masa de negocieri”, a anunțat Tsipras după anunțarea rezultatelor parțiale care indică o victorie a taberei antiausteritate în referendumul din Grecia.

„Prima noastră prioritatea va fi de a reface funcționarea sistemului bancar și de a readuce stabilitatea economică”, a afirmat el.

Alexis Tsipras a purtat, duminică seara, după închiderea urnelor, o conversație telefonică pe tema referendumului din Grecia cu președintele francez Francois Hollande.

UPDATE Referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice va fi validat

Prezența la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depășit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, anunță Ministerul de Interne de la Atena. Rezultate oficiale parțiale sunt așteptate după ora 21.00.

Aproximativ 9,8 milioane de greci au fost chemați duminică la urne pentru a se pronunța asupra măsurilor economice propuse de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Potrivit Ministerului grec de Interne, prezența la urne a fost peste 40 la sută, pragul necesar pentru validarea plebiscitului.

UPDATE Sondajele de opinie indică un ușor avans al oponenților măsurilor de propuse de creditori

Sondajele de opinie efectuate cu ocazia referendumului organizat în Grecia indică un avans ușor al oponenților măsurilor propuse de creditori, informează presa de la Atena.

Potrivit unui sondaj al Institutului GPO realizat pentru postul tv Mega, 51,5 % dintre greci au votat împotriva măsurilor propuse de Grupul Bruxelles, iar 48,5% în favoarea acestora.

Un alt sondaj, realizat de Institutul MRB, oferă taberei care se opune măsurilor economice un scor cuprins între 50,1% și 54%, în timp ce tabăra favorabilă reformelor este creditată cu 46% – 49,9%.

Al treilea sondaj, prezentat de Institutul Metron, arată că 52% dintre greci au votat negativ, iar 48% afirmativ.

Rezultate oficiale parțiale sunt așteptate după ora 21.00.

UPDATE Președintele Greciei: „Indiferent de rezultat, avem obligația de a merge înainte”

Președintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a lansat un apel la unitate în societatea greacă indiferent de rezultatul referendumului pe tema situației economice.

„Această zi aparține în totalitate cetățenilor. Ei sunt chemați să voteze în conformitate cu propriile conștiințe și ghidați de cele mai bune interese ale națiunii, pentru viitorul țării și al poporului”, a declarat Prokopis Pavlopoulos, potrivit cotidianului The Telegraph.

„Indiferent de rezultatul referendumului, avem obligația de a merge înainte, începând de mâine, într-o unitate absolută. Așa au făcut predecesorii noștri în momentele cruciale cruciale ale istoriei și aceasta este obligația noastră astăzi. Vom merge înainte împreună”, a insistat președintele țării.

UPDATE Guvernul Alexis Tsipras mobilizează armata pentru menținerea ordinii publice după referendum

Guvernul Greciei a elaborat un plan secret de securitate care prevede mobilizarea armatei în principalele orașe, începând de duminică seară, dacă se vor înregistra violențe după sfârșitul referendumului pe tema măsurilor de austeritate.

Potrivit publicației Sunday Times, planul secret – Nemesis – prevede mobilizarea unor patrule militare pe străzile marilor orașe începând de duminică de la ora 19.00, când se va încheia referendumul pe tema situației economice.

Armata Greciei evită de mult timp să se implice în politică, astfel că mobilizarea militarilor pentru menținerea ordinii este o situație extrem de sensibilă într-o țară în care au avut loc, de-a lungul timpului, numeroase lovituri de stat militare.

În afară de militari, 2.000 de agenți de poliție au primit ordinul de a proteja sediile marilor bănci din Atena și Salonic, în contextul stării de nervozitate a cetățenilor, care au limite la extragerea banilor de la bancomate.

UPDATE Ministru naționalist grec: Băncile au fost închise de opoziție

Ministrul grec al Apărării, politicianul de extremă-dreapta Panagiotis Kammenos, a declarat duminică, după ce a votat la Atena, că „poporul trebuie să decidă”, afirmând că băncile au fost închise „de opoziție”, informează La Repubblica.

„Lumea nu trebuie să se teamă de poporul grec”, a declarat Kammenos, care este ministru al Apărării și liderul partidului de extremă-dreapta Grecii Independenți. Formațiunea radicală a format Guvernul împreună cu partidul de extremă-stânga Syriza, condus de premierul Alexis Tsipras.

„Bancomatele? Au fost închise de opoziție”, a acuzat Kammenos, sugerând că în spatele închiderii băncilor greci ar fi o manevră internațională inspirată de opoziția de centru-dreapta și centru-stânga.

UPDATE Varoufakis își nuanțează afirmațiile: „Democrația și moneda euro sunt compatibile”

„Moneda unică și democrația sunt compatibile”, a declarat Yanis Varoufakis după ce a votat împreună cu tatăl său în Faliro, o suburbie a Atenei.

„Este o sărbătoare a democrației. În ultimii cinci ani, eșecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde. Astăzi, poporul grec poate da un răspuns”, a spus Varoufakis.

UPDATE Alexis Tsipras a votat la referendum, îndemnând grecii să își ia destinul în propriile mâini

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a votat, duminică dimineață, în referendumul pe tema reformelor economice, îndemnând grecii să își ia „destinul” în propriile mâini, informează site-ul cotidianului Ekathimerini.

„Nimeni nu poate ignora mesajul de hotărâre al unui popor care își ia destinul în propriile mâini”, a declarat Tsipras după ce a votat la o secție din Atena.

Potrivit unor surse citate de BBC News online, Tsipras a intrat în secția de votare pe o ușă secundară, separat de oamenii de rând.

UPDATE Referendumul considerat esențial pentru menținerea Greciei în zona euro a început

Secțiile de votare s-au deschis, duminică dimineață, în Grecia, în cadrul referendumului care ar putea fi esențial pentru râmânerea țării în zona euro.

Peste opt milioane de greci sunt chemați la urne pentru a se pronunța clar în favoarea sau împotriva condițiilor propuse de creditorii internaționali pentru continuarea programului de asistență financiară.

Plebiscitul a început la ora 7.00 (7.00, ora României) și va se încheia la ora 19.00 (19.00, ora României), primele rezultate fiind așteptate după ora 21.00.

Ultimele sondaje de opinie, realizate vineri, arată că 44,8 la sută dintre greci sunt favorabili continuării măsurilor de austeritate, în timp ce 43,4 se pronunță împotrivă. Alți 11,8 la sută dintre alăgători sunt nehotărâți.

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a decis organizarea unui referendum prin care grecii să decidă dacă acceptă măsurile de austeritate propuse de creditorii țării. Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional nu vor lua nicio decizie privind situația din Grecia înainte de referendumul programat duminică. Programul de asistență financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marți, aceeași zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI.

Ministrul elen al Finanțelor, Yannis Varoufakis, a pledat pentru respingerea condițiilor creditorilor, acuzând de „terorism” Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți. Actuala situație nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria țării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăți tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar șansele unei intervenții europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăți doar pentru că Fondul Monetar Internațional oferă unei țări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situației. Practic însă, piețele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deține recordul privind amploarea unei incapacități de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenței unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile