Home » National » Ponta: Dacă îmi dau demisia, înseamnă că dau țara celor care au distrus-o înainte, ar fi o trădare. Tăriceanu, posibil înlocuitor

Ponta: Dacă îmi dau demisia, înseamnă că dau țara celor care au distrus-o înainte, ar fi o trădare. Tăriceanu, posibil înlocuitor

Victor Ponta a declarat, luni seară, că s-a gândit să își dea demisia din funcția de premier, dar că acest gest ar fi fost o trădare a celor care l-au votat și, solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susține-o în condițiile în care el s-ar retrage, l-a indicat pe Călin Popescu Tăriceanu.

Ponta a fost întrebat, într-o emisiune a postului Antena 3, dacă s-a gândit în această perioadă la demisie.

“Sigur că da, cum să nu. Este o gândire foarte concretă, m-am gândit în felul următor: la partid, PSD, am găsit imediat o formulă prin care cei aflați acum la conducere – Rovana Plumb, ceilalți colegi ai mei – pot foarte bine să conducă din punct de vedere politic partidul, mai ales că, practic din toamnă, începe pregătirea pentru alegerile locale, apoi pentru cele parlamentare. La Guvern, lucrurile stau în felul următor: în primul rând, nu că sunt de neînlocuit, nimeni nu e de neînlocuit, dar sunt niște proiecte pe care le-am pus în aplicare și pe care trebuie să le duc la bun sfârșit”, a susținut premierul.

“În al doilea rând (…), eu am fost votat, împreună cu Crin Antonescu, ca să guvernăm, dar am fost și votați ca să nu mai ajungă ăia pe care i-am dat jos, adică Ungureanu, Predoiu, Boagiu, Ialomițianu, toată gașca. Păi, eu, dacă îmi dau demisia de la Guvern, înseamnă că dau țara celor care au distrus-o înainte. Și după aia ce facem, iarăși venim și muncim trei ani jumate ca să dăm înapoi oamenilor pensiile, salariile, TVA, toate celelalte lucruri… aia ar fi o trădare, categoric, a celor care m-au votat”, a mai spus Victor Ponta.

Reamintindu-i-se evaluarea privind o eventuală demisie ca fiind “trădare”, Ponta a precizat că se referă la demisia sa urmată de venirea unui guvern al celor care au fost înainte de 2012.

Întrebat dacă ar putea veni altcineva, Ponta a spus: “Dacă ar fi din partea USL, revin la ceea ce v-am mai spus despre echipă, nu trebuie să fiu eu căpitan”.

Solicitat să precizeze dacă ar putea să se retragă din funcția de prim-ministru dacă ar fi propus altcineva din coaliție, el a menționat: “Voi susține întotdeauna pe cineva care a candidat ca USL și care pune în aplicare ceea ce a promis USL”.

De asemenea, Ponta a fost solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susține-o în condițiile în care el s-ar retrage. “Da, Călin Popescu Tăriceanu, dar nu e un secret, am spus-o anul trecut. Nu vreau să înceapă speculațiile din chestia asta, domnul Tăriceanu e președintele Senatului, un președinte de Senat foarte bun și foarte onorabil pentru România”, a menționat el.

“Să nu credeți că am ajuns la concluzia că numai eu pot să fiu prim-ministru, nu, nici vorbă de așa ceva. Dar predarea pe tavă către cei care au distrus România înainte de 2012 a Guvernului, da, cred că ar fi o trădare a celor care au crezut în USL și a celor care ne-au votat. Și dacă cei care sunt acum în PNL au trădat, e păcatul lor, al meu nu, eu m-am ținut de cuvânt”, a mai spus Ponta.

“Nu mai sunt președinte al PSD, punct”

Referitor la retragerea sa din funcția de președinte al PSD, premierul Victor Ponta a explicat, la același post de televiziune, că poate fi în echipă și membru, nu trebuie să fie neapărat “căpitanul” și a precizat că miercuri colegii săi se vor întâlni pentru a alege un președinte interimar până la Congres.

“Dintr-un motiv foarte simplu. Lunea la 11.00 aveam BPN, iar eu trebuia să mă duc la DNA”, a răspuns Victor Ponta, fiind întrebat despre motivele retragerii sale din funcția de președinte al social-democraților.

“PSD e un partid care în 25 de ani a avut câțiva lideri puternici, Ion Iliescu, Adrian Năstase, acum încerc și eu să mă plasez lângă ei pentru că am câștigat alegeri și am pierdut alegeri, ca și ei, și-și va găsi în continuare. Eu am încredere că și Rovana Plumb, și ceilalți pot să conducă partidul cu mine alături. Nu am avut niciodată mentalitatea, pentru că am făcut sport toți acești ani (…), că, dacă nu sunt eu căpitanul echipei, gata, mă supăr și plec. Pot să fiu și un membru al echipei, să fiu pe bancă. Important este ca noi să mergem mai departe. Și asta se va întâmpla cu PSD, care, în orice variantă și oricât este de demonizat, reprezintă, totuși, 35-40% din populația acestei țări”, a continuat acesta.

“Nu mai sunt președinte al PSD, punct. Colegii mei se întâlnesc miercuri, își aleg un alt președinte interimar până la Congres”, a mai spus Victor Ponta.

Întrebat când va avea loc Congresul partidului, Ponta a menționat că, în mod normal, conform Statutului, în 2017, dar se poate face oricând înainte.

Premierul Victor Ponta a anunțat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democrați și postată pe Facebook, decizia de “a nu mai ocupa nicio funcție de conducere” în PSD, până la momentul în care își va demonstra nevinovăția față de acuzațiile care îi sunt aduse în justiție.

“Există însă și o situație nouă, specială, față de care trebuie să reacționez: președintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum și de ce!). Și alți colegi ai noștri au renunțat temporar la funcțiile politice pentru a-și lămuri situația juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situație să afecteze PSD, vă aduc la cunoștiință decizia mea de nu mai ocupa nicio funcție de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăția față de acuzațiile aduse (în ce mă privește nu funcționează prezumția de nevinovăție prevazută de Constituție!)”, se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, președintele CN al PSD, lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum și membrilor BPN, ai CeXN și Consiliului Național al partidului.

De asemenea, Ponta a mai spus că, dacă nu va avea nicio soluție în justiție, care să îi justifice nevinovăția, “până la data congresului PSD”, nu va mai candida la nicio funcție și va “lupta din simpla și onoranta calitate de membru de partid”.

“Sunt din 2002 membru PSD și sunt convins că întreaga mea viață politică se va desfășura doar alături de acest partid și de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulțumesc încă o dată dvs. și tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-ați făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-ați ales ca lider al vostru. Deși erau momente cumplit de grele pentru partid și pentru țară, am reușit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din așteptările românilor care ne-au votat. Ați fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant”, se mai spune în mesajul lui Ponta.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a arătat luni, într-un comunicat de presă, că în dosarul “Turceni-Rovinari”, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de “inculpatul Victor-Viorel Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat «Ponta Victor-Viorel», în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor”.

În cauză, procurorii au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatului Victor Ponta, a precizat DNA.

Ponta a fost luni la DNA, fiind citat în dosarul “Turceni-Rovinari”, în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat. Victor Ponta a ajuns la sediul DNA în jurul orei 10.55, premierul sprijinindu-se în cârje.

Coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că funcția de președinte interimar, pe care ar ocupa-o în continuare Rovana Plumb după “demisia” lui Victor Ponta de la șefia PSD, nu există în partid, ci doar un “loc gol” în privința căruia trebuie să decidă Comitetul Executiv al PSD.

“PSD nu este un partid care poate fi condus prin delegare, e un partid mare, un partid așezat. Acum este nevoie de o legitimare în Comitetul Executiv Național. Nu există nimeni în funcția de președinte interimar, deci noi nu avem președinte interimar, avem președinte care și-a dat demisia și este un loc gol”, a spus Liviu Dragnea. El a arătat că cel mai târziu săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc o ședință a Comitetului Executiv Național al PSD.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: