Home » Justitie » Sfârșit de săptămână cu controale și amenzi

Sfârșit de săptămână cu controale și amenzi

de Roxana NĂSTASĂ

Polițiștii au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice.

Vineri și sâmbătă, peste 350 de polițiști vasluieni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren.
Astfel, polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au efectuat 22 de acțiuni specifice muncii de poliție, precum și 41 de controale, fiind efectuate verificări la 98 societăți comerciale.
În urma acțiunilor, au fost constatate 19 de infracțiuni (șapte judiciare, cinci economico-financiare și șapte la regimul circulației).
Polițiștii au aplicat 1.365 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 241.525 lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 2.569 lei.
Polițiștii au intervenit și au aplicat 153 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 41 de sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activități de control la nivelul județului, în urma cărora au aplicat 1.083 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 16 de permise de conducere, dintre care patru pentru consum de alcool și au retras 13 de certificate de înmatriculare.

de Roxana NĂSTASĂ Polițiștii au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, activități suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice. Vineri și sâmbătă, peste 350 de polițiști vasluieni au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren. Astfel, polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au efectuat 22 de acțiuni specifice muncii de poliție, precum și 41 de controale, fiind efectuate verificări la…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: