A murit după ce și-a băut cafeaua!
de Răzvan CĂLIN
Decesul subit al unui bărbat din Bârlad a stârnit suspiciuni polițiștilor, mai ales că acesta nu figura în evidențele medicale ca suferind de afecțiuni cronice. Este vorba despre Fănică Leonte, în vârstă de 64 de ani, care a murit brusc luni, 27 iulie, la locuința sa de pe strada Opanez.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii bârlădeni, a reieșit că ieri dimineață Leonte s-a trezit în jurul orei 6.30, iar după ce și-a băut cafeaua a ieșit în curte cu intenția să dea de mâncare la găinile pe care le creștea. La un moment dat, fiul său, care se afla în casă, a auzit un zgomot ciudat și a ieșit în curte. În acel moment, el l-a observat pe tatăl său, care era căzut în apropierea țarcului cu păsări. Bătrânul era aproape inconștient, cu fața în sus și prezenta spume la gură.
Speriat, tânărul a alertat imediat Ambulanța Bârlad care a trimis la fața locului un echipaj. Din păcate, omul nu a mai putut fi salvat, în ciufda eforturilor medicilor de pe ambulanță.
Deocamdată, nu se știe ce anume i-a provocat decesul bătrânului, mai ales că acesta nu figura în evidențele medicale ca suferind de vreo boală sau afecțiune cronică. În aceste condiții, trupul neînsuflețit a fost transportat la Morga Bârlad, unde urmează a se efectua necropsia care va elucida circumstanțele ce au dus la producerea acesteui deces subit.