Casă mistuită de flăcări la Huși
de Marian MOCANU
Un incendiu, pornit de la un aragaz lăsat nesupravegheat, a distrus aproape complet o casă din centrul municipiului Huși.
Marți, în jurul orelor 15, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă, de pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Huși.
Pentru localizarea și lichidarea incendiului, la fața locului s-au deplasat cinci subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Huși, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Deși pompierii au ajuns la locul intervenției foarte repede, la circa trei minute de la anunțarea incediului, în momentul sosirii acestora, incendiul se manifesta deja cu flacără deschisă în interiorul a trei camere, precum și la o porțiune din acoperișul casei. Motivul dezvoltării foarte radide a fost observarea și anunțarea cu întârziere a incendiului, și amploarea lui, fiind întreținut de cantități mari de materiale combustibile din interiorul locuinței.
Flăcările au distrus toate bunurile din cele trei camere: elementele de mobilier, tămplărie, diverse textile și circa 50 metri de acoperiș pe astereală din lemn și învelitoare din țiglă și azbociment. Pompierii au reușit, după o luptă cu flăcările de circa o oră, să salveze doar o cameră din casă.
Din câte se pare, cauza incendiului a fost lăsarea nesupravegheată, de către copilul proprietarului, a aparatului de gătit, în imediata apropiere a acestuia aflându-se materiale textile ușor combustibile.