«Milionarul fără chip» dezbrăcat de secrete!

Cum s-a ridicat orădeanul Zoltan Teszári, “milionarul fără chip” care conduce compania RCS&RDS? A făcut armata la Dinamo și a fost vicecampion european de juniori la judo, dar banii cu care a pornit i-au venit din comerțul cu cafea, țigări și whisky. Dragoș Bolbose (48 de ani), fostul lui coleg de cameră, dezvăluie în premieră trecutul misterios al celui mai discret bogătaș al României.
Zoltán Teszári este cel mai mare jucător local de pe piața de telecomunicații. Are 45 de ani și este cel care a înființat compania de cablu RCS&RDS. Deși activează într-un business cu expunere largă, orădeanul Teszári e o persoană discretă, fără apariții publice. Există două fotografii cu el, una obținută de site-ul ebihoreanul. ro și a doua, singura oficială, realizată la una dintre galele organizate de revista Capital. În rest, nimic. Informațiile de bază lipsesc. Se știe că a făcut bani cu dozatoare de înghețată și cu săli de jocuri. Ce a fost înainte de acestea? Cum a arătat începutul?

Avere de 560 de milioane de euro

Teszári a făcut sport de performanță. După ce a terminat liceul, cel căruia, în 2014, Capital i-a evaluat averea la 560 de milioane de euro, a venit prima oară la București pe când avea doar 18 ani. A făcut armata la Clubul Sportiv Dinamo, unde și-a continuat cariera în judo. A terminat stagiul militar, apoi a rămas voluntar la club, timp de un an, sperând să fie angajat.
Refuzat de “Interne”, și-a început aventura pe cont propriu, cu dozatoare de înghețată în Oradea, apoi cu săli de jocuri în Brașov. Despre Zoltán Teszári se știe că a făcut o avere din nimic și se bate monedă pe absența lui din spațiul public, fiind recunoscut drept “milionarul fără chip”. Fără chip, dar cu un trecut. Pe care îl dezvăluie fostul său coleg de cameră de la Dinamo Dragoș Bolbose, cel care rupe tăcerea, într- un interviu în care oferă detalii picante.

Libertatea: Când și cum l-ați cunoscut pe Zoltan Teszári?

Dragoș Bolbose: Teszári a venit la Dinamo în 1989. I-am fost coleg de cameră în cantonamente. A fost militar, iar judo făcea la categoria 60 de kilograme. Era un copil subțirel, speriat, îmi aduc aminte perfect momentul în care l-am cunoscut. Țin minte și acum ziua când a venit la Dinamo. El și cu Cristian Țifra au venit la Dinamo, erau doi copii slăbuți, amărâți… Sunt cu patru ani mai mare decât el, eu eram deja în lotul de seniori.

Cum se face că a venit tocmai din Oradea pentru a face armata în București?

Dinamo și Steaua îi luau pe cei mai buni sportivi din țară. El făcea judo și era un junior de perspectivă. Eu îl remarcasem prin concursuri. Așa erau vremurile, se racolau sportivii, știți bine. Țin minte că de la Oradea au venit atunci doi juniori. Au făcut armata doar cu numele. Erau, de fapt, sportivi. Zoli era junior II, avea 18-19 ani. S-a încorporat în februarie.

Ce fel de sportiv era?

Talentat. N-am nici un motiv să-l laud aiurea. Nu degeaba în 1990 a ieșit vicecampion european la un concurs ținut în Ankara. Eu ieșisem campion european de juniori în 1987, în Polonia, apoi am trecut la seniori. Eram amândoi la categoria 60 de kilograme, îl băteam eu, mă mai bătea și el… Dacă nu venea revoluția, ar fi fost angajat și acum la CS Dinamo.

Ca tânăr, ce comportament avea?

Avea de mic simțul orientării în afaceri. Noi stăteam în cantonament nouă luni din 12. Și eram la Brașov mai tot timpul. Acolo veneau polonezii, în parcarea de la Șura Dacilor, ca să își vândă marfa. Orice doreai aveau: pulovere, costume de baie… Cu banii luați de la noi, polonezii se duceau la Marea Neagră. Țin minte că și eu i-am cumpărat soției, de la Zoli, un costum de baie.

Dumneavoastră ați cumpărat costumul de la Teszári, în loc să mergeți în parcare și să-l luați direct de la polonezi?

Ei, vezi, ce ți-am zis? El se orienta mai bine, era cu un pas înaintea altora. Dacă îți spun una, cazi pe spate: soția are și acum costumul ăla!

Era la fel de retras și atunci, ca și acum?

Era cuminte. Făcea miștouri de ăștia mai prostuți, dar le făcea subtil, apoi venea în cameră și comentam cu el râzând. Era modest, se îmbrăca precum un om normal. Niciodată nu a ieșit în evidență. Nu era ca alții, care amenințau cu bătaia, se dădeau mari că ei sunt sportivi mari și tari.

Totuși, ca să înceapă afacerea cu dozatoare de înghețată îi trebuiau ceva bani. De unde i-a avut?

Făcea și el ceea ce făceau toți sportivii români înainte de revoluție: bișniță! Ieșeam des afară, la turnee. De acolo luam bunuri pe care le vindeam în țară. Spre exemplu, după un concurs la Trieste, în Italia, sârbii ne-au oprit la vamă și ne-au confiscat toată cafeaua. Aveam peste 600 de kilograme de cafea. Doar trei inși nu aveau cafea asupra lor, eu, Mihu Nicolae și antrenorul Constantin Niculae (n.r. – tatăl fostului fotbalist Marius Niculae). Noi aveam blugi, nu cafea! În delegația aia a fost și Zoli. A fost anul în care Dinamo a terminat pe locul 3 în Cupa Campionilor Europeni.

Circulă legenda că asupra lui Teszári s-au găsit peste 200 de kilograme de cafea. Așa a fost?

Nu știu cât, cert este că era și el în delegația aia!

Era dinamovist?

Nu cred că era el trup și suflet pentru Dinamo, dar își făcea treaba cu conștiinciozitate.

Părinții?

Tatăl lui deținea un atelier auto. Ai lui îi trimiteau cârnați uscați și slănină de la Oradea. Era spectacol culinar în camera noastră! Cu Zoli vorbeam în română. Dar eu cred că el este mai mult ungur decât român! Eu ascultam muzică populară românească, el – muzică ungurească! Oricum, îi plăcea și lui muzica noastră. La Dinamo, erau treipatru unguri. Noi, românii, le-am interzis să vorbească în altă limbă decât românește, când suntem cu toții. În particular, puteau vorbi în orice limbă doreau!

Ce pasiuni avea Teszári?

Mașinile. Avea reviste auto, apoi a adus la Dinamo primul Audi 80 din România. Era o mașină roșie, din Austria. A venit să impresioneze, să se dea mare! Și a reușit! Ne-a lăsat mască. În rest, nu mergea în discotecă, la cârciumi.

De ce a renunțat la sport?

În 1991 s-a lăsat de judo și a început afacerea cu înghețată. Avea tonete la Oradea, aducea marfă de la unguri. Apoi, s-a mutat în Brașov, cu jocuri mecanice, cu aparate. De la Dinamo a plecat fiindcă i s-a promis o angajare, ar fi fost sergent major, în primă fază, dar a venit nebunia cu Revoluția, cu schimbarea denumirii clubului. Nu s-au făcut angajări, iar el a plecat cu traista-n băț! Legenda spune că a luat-o de jos. A săpat șanțuri, ca să bage cablurile! A prins vrăbiuța! Băga un leu, scotea 5!

Câți bani se scoteau din bișniță?

Cumpărai marfă cu 500 de lei, o vindeai în România cu 1.000 de lei, ăsta era raportul. Era bătaie pe marfă, o dădeai de la aeroport! Cumpăram marfa cu dolari de la studenții greci din Regie.

Aveați liber la vamă pentru că erați de la Dinamo?

De unde! Ascundeam valuta în chimonouri, la căptușeală. Puteai să treci cu droguri prin vamă, dar nu cu dolari! Aveam securistul după noi. Era unul, căpitanul Soare. Ne lua tare: “Dă, bă, dolarii ăia, să văd dacă sunt falși, să nu te faci de râs pe afară cu ei!”. Așa te încerca. Era convingător, încât aproape că te făcea să-i dai și, astfel, riscai să te prindă ca pe un gușter!

Cu influentul Marius Vizer, șeful Federației Internaționale de Judo și orădean de-al lui, în ce raporturi se află?

Nu prea se suportă! Probabil, Vizer a încercat să-l facă omul lui, dar Zoli a căutat tot timpul să se rupă, să fie independent. Fiecare, pe drumul lui.

I-ați fost coleg de cameră, țineți legătura cu el?

De patru-cinci ani nu m-am văzut cu Zoli. Ne‑am revăzut întâmplător, la Cluj, la un concurs. Mi-a lăsat numărul lui de telefon, dar n-am apelat, să nu se spună că… Numărul lui mi l-a cerut apoi Adrian Croitoru (n.r. – fost judoka). I l-am dat, dar înțeleg că și l-a schimbat iarăși, după o perioadă. Așa i-a plăcut lui, să fie discret.

A avut primul Audi 80 din România

Teszári s-a ridicat cu banii făcuți din comerțul cu cafea, țigări și whisky. Drept răsplată, și-a tras imediat mașină de fițe. În 1990, primul automobil adus la Dinamo a fost un Audi 80! Cu el i-a lăsat mască pe toți! Avea culoarea roșie, iar asta a făcut senzație în curtea “Internelor”. Plecat din București la bordul limuzinei, orădeanul s-a oprit în poarta casei părintești, unde tatăl său avea un service auto. Prima afacere a fost un aparat de înghețată, după care a sărit la alt nivel, în Brașov: bar dotat cu biliard și jocuri mecanice.

«Tatăl lui n-a lucrat niciodată la stat»

În curtea MI-ului, Teszári a fost antrenat de Constantin Niculae (foto), fost campion european și fost vicecampion mondial. “A venit la Dinamo în 1989 și a rămas până în 1991. A fost un sportiv bun. În 1990, a ieșit vicecampion european de tineret și era în lotul cu care Dinamo se clasa pe 3, pe 20 mai, la Cupa Campionilor Europeni, la München. I-am bătut pe nemți la ei acasă! I-am cunoscut părinții. Tatăl lui n-a lucrat la stat. Era privat și în comunism, avea un service auto în Oradea. Îl are și acum. Zoltan e deosebit de discret. Nu răspunde la telefon, te sună el înapoi dacă îți știe numărul!”, declară “Sensei”. Acum, Teszári s-a mutat în Ungaria, dar are un birou și la Băile Felix. În stațiune, aleargă prin pădure, urmând traseele marcate pentru sportivi. Dar la discreție n-a renunțat. Inutil de specificat că a fost imposibil de contactat.
Sursa: libertatea.ro