Prima victorie acasă după două luni
de Marian MOCANU
Sala Sporturilor din Vaslui a găzduit sâmbătă la prânz întâlnirea dintre Handbal Club din localitate și Potaissa Turda, meci din cadrul rundei cu numărul 11 al Ligii Naționale la handbal masculin. După 60 de minute amfitrionii s-au impus cu un scor categoric: 32-23 (13-11).
Doar primele 17-18 minute au fost echilibrate, oaspeții având în acest interval chiar și trei goluri avantaj: 4-1, 5-2, 6-3, 7-4 și 10-7. Ultima parte a reprizei a aparținut în totalitate gazdelor, elevii tandemului Sandu Iacob – Alexandru Axinte având în acest interval un parțial de 6-1. La reluare vasluienii au continuat iureșul la poarta ardelenilor, în final ei reușind sa tranșeze succesul de partea lor la 9 goluri diferență.
De remarcat faptul că este prima victorie repurtată pe teren propriu după o ”secetă” de două luni. Vasluienii nu mai câștigaseră acasă din chiar prima etapă, când s-au impus în fața celor de la Energia Târgu Jiu cu 30-25. In meciul cu turdenii s-au remarcat Gabriel Bujor, autor a 8 goluri, Roșu și Moldovanu (câte 7) și Hrimiuc (6). Au mai inscris pentru vasluieni Mihai Bujor (3) și Cotinghiu (1). De menționat aportul portarului Tudor Stănescu dar și al mai tânărului coechipier dintre buturi, Ciprian Iftene. Acesta a evoluat ultimele trei minute și a avut trei parade apreciate și aplaudate la scenă deschisă de publicul prezent la meci. Golurile oaspeților au fost înscrise de ex-vasluianul Pavel (5), Adomnicăi și Amihăesei (câte 4), Thalmaier și Lazăr (câte 2), Cântec, Rotaru, Suciu, Laslo, Ștef și Grigoriu (câte 1). După acest succes vasluienii se situează pe locul 9, cu 13 puncte.
Runda viitoare HC Vaslui va evolua tot pe propriul teren, în compania celor de la Danubius Galați. Întâlnirea se va desfășura pe 15 noiembrie. Până atunci jucătorii lotului național, din care face parte și vasluianul Mihai Bujor, se vor pregăti sub comanda lui Aihan Omer și a antrenorului Vasluiului, Sandu Iacob, în vederea meciurilor oficiale care îi așteaptă.