AdministratieSanatate

Noul Ambulatoriu prinde contur

de Marian Mocanu

Vasluienii sunt aproape de a beneficia de o nouă Policlinică. Consilierii județeni sunt chemați joi să aprobe indicatorii tehnico – economici a obiectivului „Construcție nouă în vederea organizării Ambulatoriului Integrat și desfășurării activității administrative la spitalul Județean de Urgență Vaslui”. Acest lucru înseamnă că practic s-a conturat proiectul pentru noua Policlinică, care va fi situată chiar în curtea spitalului, și unde, pe lângă cabinetele medicilor specialiști, se vor afla atât birourile instituției, cât și spații de fizio și kinetoterapie, ori săli pentru mici operații chirurgicale. Ca și în cazul Spitalului Județean, proiectul va fi finanțat în cea mai mare proporție din bani europeni, CJ Vaslui va contribui doar cu 942 mii lei, doar 3% din valoarea de 28 milioane lei a lucrării.

După finalizarea lucrărilor de reabilitare a spitalului Județean de Urgență Vaslui un alt proiect din domeniul sănătății urmează a fi derulat de Consiliul Județean Vaslui, în colaborare cu Compania Națională de Investiții. Este vorba de construirea unui nou ambulatoriu integrat, care va lua locul vechii Policlinici din dealul Copoului, construită în anii 70. Pentru pacienți, construirea unei noi Policlinici, situată chiar în curtea Spitalului județean de Urgență Vaslui este un lucru foarte bun, oamenii nemaifiind nevoiți în viitor să străbată jumătate de oraș pentru a-și face investigațiile recomandate de medicii specialiști. În plus, medicii nu vor mai putea absenta sau întârzia de la program sub pretextul că „sunt la spital”, cu atât mai mult vor fi chiar sub ochii „șefilor”, birourile administrative ale unității spitalicești urmând a fi amplasate în aceeași clădire.

Proiectul „Construcție nouă în vederea organizării Ambulatoriului Integrat și desfășurării activității administrative la spitalul Județean de Urgență Vaslui” este în valoare de peste 28 milioane lei, aproape jumătate cât a costat reabilitarea SJU Vaslui, partea Consiliului Județean Vaslui fiind doar de 942.169 lei. De altfel, CJ Vaslui este doar beneficiarul lucrării, instituția nu se va ocupa în mod direct de realizarea obiectivului, acest lucru fiind în sarcina Companiei Naționale de Investiții, principalul ordonator de credite guvernamentale acreditat de Ministerul Dezvoltării.

Noul Ambulatoriu Integrat va avea o suprafață desfășurată utilă de 4.106 mp și va fi avea parter și trei etaje, la care se adaugă subsolul, unde va fi amplasată centrala termică și grupul electrogen, dar și vestiarele medicilor, compartimentul de Toxicologie, cel de Serologie și Tanato – Chimie și Serviciul de Medicină Legală. Parterul, cu o suprafață de 770 mp, va fi destinat triajului pacienților, acolo urmând a fi amenajată o zonă de așteptare și un hol de acces atât către cabinetele medicale, cât și către clădirea spitalului județean. La etajul I, în afara cabinetelor de consultație, va fi amenajat un spațiu pentru Fizio și Kinetoterapie, în timp ce, la etajul al II-lea, vor fi amenajate cabinete medicale, dar și spații pentru Chirurgie adulți și Chirurgie copii, cu mai multe mici săli de intervenție urgentă. Ultimul etaj este destinat spațiilor administrative, acolo urmând a fi amenajată și o terasă circulară. Pacienții vor avea acces la secțiile de imagistică medicală și radiografie din cadrul spitalului județean direct printr-un pasaj pietonal. Toate instalațiile, termice, electrice, de detectoare de incendiu, ori alte dotări, urmează a fi executate la cele mai înalte standarde, clădirea Ambulatoriului urmând a avea și un sistem de supraveghere video propriu, dar și mai multe sisteme electronice de informații de interes public, câte patru monitoare și două infoKioscuri la fiecare nivel. De la acestea se va putea afla programul medicilor, medicii de gardă, programele de consultații ori de vizite etc.

Teoretic, odată cu aprobarea indicatorilor tehnico economici a proiectului atât de către consilierii județeni, cât și de Compania Națională de Investiții, termenul de realizare a proiectului este de 18 luni. Dacă nu vor apare alte probleme sau întârzieri, este posibil ca, în toamna anului 2017, pacienții vasluieni să poată avea parte de consultații medicale în cabinete moderne.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button